Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport CNSAS: 206 presupuşi lucrători sau colaboratori ai fostei Securităţi, în instanţă în 2012

Publicat in Romania Libera, vineri 7 iunie 2013 ·

CNSAS a trimis anul trecut în instanţă 206 dosare ale unor persoane suspectate că ar fi fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii, scrie Mediafax.

Printre acestea se numără şi regizorul Alexa Visarion, fostul director al ONB Dorel Popescu şi peste 50 de deţinători ai titlului de revoluţionar.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a iniţiat acţiuni în instanţă pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi pentru 206 persoane, potrivit raportului instituţiei pe 2012.

Dintre cele 206 noi acţiuni în constatare iniţiate anul trecut, 112 privesc calitatea de lucrător şi 94 pe cea de calitatea de colaborator al fostei Securităţi.

În 75 de cazuri, CNSAS a câştigat pe fond, în unele persoanele cercetate făcând recurs, iar în 13, a pierdut pe fond, instituţia formulând recurs. Restul proceselor sunt în curs de soluţionare.

Aproximativ 100 dintre persoanele ale căror cazuri au ajuns în instanţă au fost verificate în urma exercităţii dreptului de acces la propriul dosar întocmit de fosta Securitate.

Peste 50 de persoane dintre cele ale căror cazuri au fost transmis în instanţă au fost verificate în calitate de deţinători ai titlului de revoluţionar, 17 ca membri ai consiliului local, iar şase în calitate de primari sau viceprimari.

După ce le-a fost constatată de CNSAS calitatea de colaboratori, au ajuns în instanţă anul trecut: Imre Sallai, verificat ca viceprimar la Sărmaşu, judeţul Mureş, candidat la alegerile parlamentare, Petre Sterpu, viceprimar la Stoieneşti, judeţul Giurgiu, Constantin Stoica, primar la Colibaşi, judeţul Giurgiu, Constantin Stoican, primar la Balta, judeţul Mehedinţi, Ion Şerban, primar în Livezile, judeţul Mehedinţi, şi Adrian Macuc, viceprimar la Dimăcheni, judeţul Botoşani, în al cărui caz CNSAS a pierdut procesul pe fond, formulând recurs.

Pr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 5 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 6 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 5 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 8 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 4 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 8 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 9 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°