CFR nu-i doar cea dintîi echipă românească cîștigătoare pe Old Trafford, ci și prima din estul continentului, dintr-o țară ex-comunistă, care a bătut-o pe celebra Manchester United la ea acasă! Chiar dacă Sir Alex a menajat cîțiva titulari din linia de fund, performanța izbutită de fotbaliștii Clujului trebuie socotită, ca și realizarea lui Luis Alberto, autorul unicului gol, uriașă, fabuloasă, istorică. E un adevăr ce onorează formația din Gruia, conferindu-i noi dimensiuni și merite în plus.
În frunte cu Luis Alberto și cu portarul Felgueiras, ambii de nota 10 pentru că 11 nu se dă!, băieții antrenați de Paulo Sergio au prins o zi fastă. Au jucat cu mintea și, deopotrivă, cu sufletul. Iată de ce n-ar strica să-și retragă cuvintele aceia care, reproșîndu-le că-s puși pe căpătuială, i-au numit pe Cadu et Comp. “mercenari”! Cîrcotașii ar trebui să roșească și în ideea că, deși pe teren se aflau echipați în vișiniu numai Rada, Mureșan și, introdus spre final, Maftei, restul fiind străini, în Teatrul Viselor nu s-a scandat nici CFR, nici Cluj, s-a auzit ca un vuiet, ca un tunet, Ro-mâ-nia, Ro-mâ-nia, Ro-mâ-nia!
În condițiile în care CFR a ratat prezența în Champions League la mustață, evident că am trăit un sentiment de frustrare pe deplin explicabil. Păstrînd măsura, mă întreb însă dacă e logic să gîndim așa din moment ce, în pofida unei comportări remarcabile în ansamblul ei, superioară evoluțiilor din anii anteriori, CFR i-a luat totuși un singur punct din 6 Galatei, unul singur? Măcar din acest punct de vedere, pretențiile turcilor s-ar fi justificat.
La rîndu-i, Steaua și-a făcut datoria la Copenhaga și, acumulînd un număr-record de puncte, s-a calificat relativ lejer în “16-imile” Ligii Europa. Trupa lui Reghe, bile albe acestuia pentru așezare și pentru strategie!, s-a dovedit cea mai bună dintr-o grupă bună, echipa mai constantă, mai ech
