„Nu-mi vine să cred s-a găsit atîta lume care nu voia altceva decît să vadă şi să înregistreze nefericirea altcuiva”.

Uneori realitatea vorbeşte singură. Findcă lumea cu carte nu-şi găseşte cuvintele şi pentru ca mesajul să fie clar, e folosit un interpret, vocea unui necunoscut care nu se pricepe dar găseşte cuvintele care spun totul. Asta s-a văzut şi auzit, la Londra, acum cîteva săptămîni.

Un tînăr soldat a fost atacat de doi fanatici musulmani şi tăiat în bucăţi pe stradă, ziua în amiaza mare, sub privirile a zeci de trecători. Cei doi au fost împuşcaţi de poliţie, duşi la spital şi puşi sub acuzare. Totul a durat ceva mai puţin de o oră. Autorii atacului terorist n-au fugit, ci au aşteptat demonstrativ sosirea poliţiei şi au ţinut cursuri de ură anti-occidentală. Totul a fost filmat pe telefonul mobil şi descris pe tweeter de trecători.

O singură femeie, o franţuzoaică stabilită în Anglia a întrerupt înregistrările şi s-a luat cu un curaj extraordinar de cei doi terorişti măcelari. Ce a avut de spus, femeia, după ce totul s-a încheiat? Merită ascultat. A spus aşa: „Nu-mi vine să cred s-a găsit atîta lume care nu voia altceva decît să vadă şi să înregistreze nefericirea altcuiva, urmărind totul ca la tv. Prefer valorile trecutului. Cu valorile de astăzi nu am ce face. Nimeni nu mai dă o ceapă degerată pe ce se întîmplă cu ceilalţi.” Asta e tot. Chiar tot.