Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sarcină în plus pentru gravide: trebuie să îşi plătească analizele gratuite

Publicat in CityNews Alba, vineri 7 iunie 2013 ·

Statul promite gratuităţi, însă doar pe hârtie. Deşi legea sănătăţii spune că majoritatea analizelor pe care trebuie să le efectueze femeile însărcinate sunt gratuite, realitatea este alta. Astfel că o bună parte dintre viitoarele mămici trebuie să scoată bani din buzunar pentru investigaţiile medicale. Medicii spun că acesta este motivul pentru care multe femei renunţă la analize, ceea ce duce la incidenţa ridicată a bolilor la nou-născuţii din România.

Fondurile alocate lunar de Casa de Asigurări pentru analizele gratuite ale gravidelor se epuizează repede, după principiul primul venit primul servit. Astfel că cele care nu au noroc să beneficieze de acestea ajung să plătească până la 2000 de lei pentru investigaţiile medicale pe care trebuie să le efectueze în primele săptămâni de sarcină, cu precădere la clinici private.

Pe lângă analizele care ar trebui să fie gratuite, există o serie de investigaţii care nu sunt decontate de casa de Asigurări , deşi în anii trecuţi erau sponsorizate prin diferite programe. "Testările pentru calciu, VSH, magneziu, glicemie sunt analize obişnuite şi sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, cu condiţia să se găsească fonduri la laboratoarele respective. Mai sunt şi analizele speciale, cum sunt testul de toleranţă, care nu sunt decontate de Casa de Asigurări, ceea ce nu mi se pare normal, pentru că ar trebui să fie pe gratis pentru gravide. Pentru testările pentru toxoplasmoză, rubeola şi aşa mai departe, noi trimitem pacienta la policlinică sau la clinica de boli infecţioase şi de acolo este din nou trimisă în altă parte pentru a putea face aceste examinări", explică Ioan Mureşan, medic de familie clujean.

Aşa se face că multe femei nu fac niciun fel de analize pe timpul sarcinii pentru că nu îşi permit să le plătească. Cei care au cel mai mult de suferit în această situaţie sunt bebeluşii, care se pot naşte

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum o ora
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 4 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum o ora
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 4 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 iunie, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitați: Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ucraina comemorează copiii ucişi de la invazia rusă. ”Ajutaţi-ne să ne salvăm copiii”, cere Olena Zelenska. 600 de copii ucişi şi 1.240 răniţi, verificaţi de ONU

News.ro acum o ora
Ucrainenii s-au recules marţi în memoria celor peste 600 de copii ucişi în doi ani de la invazia Rusiei, la câteva ore după ce doi copii au fost răniţi într-un atac la Dnipr0, în partea central-estică a Ucrainei, relatează AFP. Peste 600 de copii au

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 4 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 7 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

20°/31°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/23°
mie.

18°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

14°/23°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

17°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°