Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: De unde există acum bani pentru dărâmarea gardului Parlamentului?

Publicat in Romania Libera, vineri 7 iunie 2013 ·

Democrat-liberala Elena Udrea se întreabă de unde are Camera Deputaţilor bani pentru a demola gardul Palatului Parlamentului, din moment ce în 2009, atunci când ea a susţinut proiectul, principalul contrargument al PSD-ului a fost acela că ar fi prea scump.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a postat, pe pagina sa de Facebook, douムîntrebări pentru PSD:

"1. De ce, când am vrut eu să se demoleze gardul Parlamentului, era o idee proastă, iar acum este o idee bună?

2. Dacă în 2009 au considerat că este prea scumpă demolarea gardului, de unde au făcut rost de bani între timp? Din economia de hârtie la Camera Deputaţilor?", se întreabă Elena Udrea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat, joi, lansarea unui concurs de proiecte pentru reamenajarea esplanadei din faţă Palatului Parlamentului, o parte din gardul ce împrejmuieşte clădirea urmând să fie dărâmat.

"Îmi doresc ca în cel mai scurt timp să pot reda bucureştenilor această esplanadă, care să fie vizitată. Vreau că acest spaţiu să devină un spaţiu vizitabil pentru bucureşteni şi pentru turişti. Să fie o zonă de odihnă şi de vizitare gratuită, de plimbare pentru bucureşteni. Nu va gândiţi la un kitsch.

În toate parlamentele din Europa poţi să ajungi cât mai aproape de acestea şi nu se întâmplă nimic. În jurul turnului Eiffel oamenii stau pe iarbă şi fac poze", le-a spus Zgonea jurnaliştilor adunaţi în curtea clădirii construite de Nicolae Ceauşescu.

Dărâmarea gardului din jurul Palatului Parlamentului a fost subiect de dispută în Birourile Permanente reunite, după ce Roberta Anastase a propus, în aprilie 2010, eliminarea zidului care înconjoară Parlamentul, dând exemplul celorlalte clădiri ale parlamentelor din Europa.

Proiectul a fost susţinut şi de Elena Udrea, în 2009, însă la acel moment a fost criticat de Adrian Năstase, care a e

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 8 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 11 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°