Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul care a condus băut şi fără permis, accidentând grav o femeie, a fost arestat

Publicat in Adevarul, vineri 7 iunie 2013 ·

Alin Faur, care a urcat cu BMW-ul pe trotuar, la Lugoj, şi a rănit foarte grav o femeie, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, după o decizie a Tribunalului Timiş. Tânărul susţine că nu era beat, pentru că băuse "doar două - trei beri".

După accidentul de duminica trecută, magistraţii din Lugoj au considerat că interdicţia de a părăsi ţara este suficientă pentru şoferul fără permis şi beat care a urcat pe trotuar şi a fugit de la locul faptei după ce a lovit o femeie care a fost operată şi acum se află izolată într-un salon antispetic.

Tânărul care a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile a spus că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat şi că va avea grijă de victimă. „M-am dus cu maşina, am alunecat fără să vreau. Eram conştient că lovesc femeia, dar nu am mai putut să opresc pentru că am derapat şi am ajuns pe trotuar. Numai eu am păţit aşa ceva? Am fugit pentru că m-am speriat, ca orice şofer. Nu am fost băut. Ce am băut? Două-trei beri", a spus Alin Faur, citat de Redeşteptarea. Avocatul lui Alin Faur susţine că, potrivit Codului Penal, dacă victima se înţelege cu şoferul, procesul penal poate înceta.

Citeşte şi:

VIDEO Tânărul care a condus beat şi fără permis, accidentând grav o femeie, a fost lăsat liber

Gest inuman la Lugoj: au accidentat o femeie şi au lăsat-o să zacă pe trotuar, plină de sânge. Şoferul a fost prins de poliţişti!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu: Îi solicit ministrului Cătălin Predoiu să pregătească hotărârea de guvern privind alegerile prezidenţiale. Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur

News.ro acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, în şedinţa de guvern de vineri, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el precizând că săptămâna viitoare stabilesc la care dintre cel

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Termen nou în dosarul Vlad Pascu vineri, la Judecătoria Mangalia /Părinţii tânărului ucis în accident: Se pare că legile în ţara asta sunt făcute să nu fie respectate de oamenii cu bani

News.ro acum 23 minute
Un nou termen în dosarul Vlad Pascu, cel care a provocat accidentul rutier de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat vineri, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, pr

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Guvernul discută vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, pentru a respecta directiva UE în domeniu

G4Media acum 22 minute
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în condițiile în care legislația europeană obligă statele membre să

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°