Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la Petrolul! Şefii clubului şi Primăria nu au bani pentru primele jucătorilor!

Publicat in CityNews Alba, vineri 7 iunie 2013 ·

Oficialii clubului şi autorităţile locale au surprins pe toată lumea atunci când au afirmat, înainte de finala Cupei cu CFR Cluj, că vor răsplăti victoria celor de la la Petrolul cu un milion de euro. Între timp, principalul finanţator, Florian Walter, s-a retras din Consiliul de Administraţie, iar primarul recunoaşte că instituţia pe care o conduce nu are bani.

Petrolul s-a impus în finala Cupei, 1-0 cu CFR Cluj, şi a declanşat un entuziasm uriaş în întregul Ploieşti. Jucătorii şi întregul staf tehnic aveau promise prime de peste un milion de euro pentru acest succes, însă se pare că vor rămâne cu buzunarele goale! Mai mult, "lupii" galbeni" ar fi trebuit să primească două milioane de euro pentru clasarea pe locul 3 în Liga 1. Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a recunoscut că nu există banii pentru premierea Petrolului. Edilul susţine că va avea o întrevedere cu Daniel Capră, acţionarul echipei ploieştene, pentru a dicuta de plecarea principalului finanţator, Florian Walter, dar şi despre sumele pe care ar trebui să le plătească jucătorilor. Mai mult, primarul a admis că nu se aştepta ca echipa să-şi realizeze obiectivul! "Sincer, nu credeam că o să îndeplinească ambele obiective! Mă bucur că s-a întâmplat aşa ceva, mă bucur pentru Ploieşti, pentru noi toţi, ploieştenii. Astăzi o să am o discuţie cu domnul Capră vizavi de viitorul clubului Petrolul Ploieşti, pentru că, pentru mine, plecarea domnului Walter este un mare semn de întrebare, cu privire la viitorul acestei echipe de fotbal”, a declarat Bădescu pentru observatorulph.ro.

Fotbaliştii ar fi trebuit să fie premiaţi de municipalitate cu două milioane de euro pentru ocuparea locului 3 în Liga 1, iar câştigarea Cupei României urma să fie răsplătită cu încă un milion de euro.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 6 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 39 minute
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 3 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 5 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum o ora
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 5 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 2 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 5 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum 2 ore
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Vremea

București
acum

26°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°