Judecătoarea Antonela Costache va fi adusă vineri la Curtea Supremă care va decide dacă aceasta va fi cercetată în stare de libertate sau nu. Este a doua cerere în acest sens pe care magistratul o face la Instanţa supremă. Costache se află în arest din aprilie unde a ajuns după ce a fost acuzată de procurori de luare de mită şi trafic de influenţă.
Pe 1 mai, Instanţa Supremă a admis recursul procurorilor împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi au respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Pe 25 aprilie, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis că judecătoarea Antonela Costache poate fi eliberată provizoriu sub control judiciar pentru că nu sunt probe care să arate traficul de influenţă, dar şi pentru că a avut o conduită foarte bună şi o activitate profesională de excepţie iar „moralitatea şi legăturile strânse cu familia o vor ajuta să revină la viaţa normală”.
Judecătorul Stan Mustaţă de la Curtea de Apel Bucureşti a arătat în motivarea deciziei de pe 25 aprilie că, în ceea ce priveşte faptele de trafic de influenţă, sunt „suficiente elemente nelămurite” privind existenţa lor şi „nu este administrată în mod direct nicio probă, prin care inculpata Costache Antonela Anemary să fi discutat (negociat) cu vreo persoană implicată în cauză, nu s-a probat că a luat bani”.
„Inculpata Costache Antonela Anemary nu a luat mită şi a dat o soluţie temeinică şi legală în dosarul privind pe SD (Staicu Dinel, n.r.)”, a precizat judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, instanţa a arătat că în cele 40 de zile pe care judecătoarea Antonela Costache le petrecuse în arestul preventiv (până la termenul de la Curtea de Apel) nu au apărut probe directe, ci „o serie de contradicţii” între declaraţiile denunţătorilor, inculpaţilor şi martorilor.
@N_P