Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentari şi oameni de afaceri. Ce contracte pe bani publici au primit fraţii Iane

Publicat in Romania Libera, vineri 7 iunie 2013 ·

Firma Indaco Systems, aparţinînd fraţilor Iane, ambii deputaţi USL, a câştigat un contract de 1.101.000 de lei fără TVA de la Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) pentru realizarea unui „sistem integrat de management al conţinutului documentelor”. Oficiul se află în subordinea Ministerului Muncii, condus de liberala Mariana Campeanu, iar contractul a fost atribuit pe 21 mai 2013. Fraţii Ovidiu şi Daniel Iane sunt abonaţi la contracte cu statul şi au o avere de invidiat, scrie Revista 22.

Potrivit datelor publicate pe portalul achiziţiilor publice, contractul presupune „prestări servicii IT pentru implementarea unei soluţii informatice pentru realizarea unui sistem integrat de management al conţinutului documentelor, achiziţie licenţe software, analiză şi dezvoltare aplicaţie software, achiziţie echipamente hardware destinate rulării aplicaţiei software, suportul şi mentenanţa aplicaţiei şi licenţe software”.

Criteriul de atribuire l-a reprezentat oferta cea mai avantajoasムdin punct de vedere economic, în condiţiile în care la licitaţie s-au prezentat cinci ofertanţi. Estimarea initialムa valorii contractului a fost de 1.673.450 de lei făƒrムTVA, iar cea finalムa fost stabilitムla 1.101.000 de lei făƒrムTVA.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului şi declaraţiilor de avere, Indaco Systems aparţine fraţilor Ovidiu şi Daniel Iane, fiecare având câte 50 procente din firmă. Primul este deputat PSD dupムce, iniţial, a fost ales pe listele Partidului Verde. Daniel Iane este deputat PNL de Dolj şi administrator al firmei.

Citeşte mai mult în Revista 22.

Firma Indaco Systems, aparţinînd fraţilor Iane, ambii deputaţi USL, a câştigat un contract de 1.101.000 de lei fără TVA de la Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) pentru realizarea unui „sistem integrat de management al conţinutului documentelor”. Oficiul se află î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 16 minute
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 3 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum o ora
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 23 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 8 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 8 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°