Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajaccio şi-a găsit antrenor! Mutu va fi pregătit de o fostă glorie a lui Juventus!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Italianul Fabrizio Ravanelli este noul antrenor al lui Ajaccio, înlocuindu-l pe Albert Emon pe banca echipei corsicane.

*Italianul de 44 de ani este deja al treilea antrenor pe care îl va avea Mutu la Ajaccio după Alex Dupont şi Alain Orsoni

*Ravanelli a semnat un contract pe doi ani şi este la prima experienţă ca antrenor principal al unei echipe de seniori

În ciuda celor 11 goluri înscrise de Adrian Mutu în acest sezon al Ligue 1, Ajaccio nu a terminat decât pe locul 17, primul neretrogradabil. Iar antrenorul Albert Emon a decis să renunţe la postul său imediat după finalul campionatului, invocând motive personale. Presa din Franţa a scris însă că acesta a renunţat din cauza neînţelegerilor cu preşedintele Alain Orsoni şi că va continua la Brest.

Fără experienţă la seniori

Imediat, conducătorii echipei corsicane au început căutarea pentru un nou antrenor, care să semneze cât mai repede, pentru a elabora strategia pentru sezonul care va începe în august. După negocieri intense cu Roland Courbis, cele două părţi nu s-au înţeles, iar Orsoni s-a reorientat. Ciudat, către un mare fost jucător, dar fără experienţă ca antrenor. Astăzi, clubul corsican a anunţat pe site-ul oficial că noul tehnician este Fabrizio Ravanelli, fostul mare atacant al lui Juventus, Marseille sau Lazio. În prezent director la Academia de tineret a lui Juventus, Ravanelli (44 de ani), care are licenţa de antrenor din 2008, se află la prima experienţă ca antrenor principal la o echipă de seniori şi va fi ajutat de Giampietro Ventrone, fost secund al lui Marcelo Lippi la Juventus şi al lui Antonio Conte la Siena. Conform site-ului oficial al lui Ajaccio, Ravanelli a semnat un contract pe doi ani cu echipa corsicană.

8 goluri în 22 de meciuri a înscris Ravanelli pentru naţionala Italiei

5 trofee a câştigat Ravanelli cu Juve

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum o ora
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum o ora
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 2 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 5 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°