Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absenţele nemotivate de la şcoală au lăsat fără sprijin financiar aproape 300 de familii

Publicat in Crai Nou, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

> Alte 440 de familii cu venituri reduse au avut alocaţia diminuată cu 20 sau 50% > În semestrul întâi al anului şcolar 2012-2013, elevii suceveni au adunat 919.347 de absenţe

Din cauza absentării nemotivate a copiilor de la şcoală, 734 de familii sucevene sărace s-au văzut cu alocaţiile de susţinere tăiate sau diminuate. Astfel, după cumulul de absenţe din primul semestru al anului şcolar în curs, alocaţia pentru susţinerea familiei nu a mai ajuns la 294 de beneficiari, în timp ce alte 440 de familii cu venituri reduse au avut alocaţia diminuată cu 20% sau 50%.

Mirela Florea, şef de serviciu în cadrul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava, spune că frecventarea orelor de curs este o condiţie obligatorie pentru acordarea alocaţiei de susţinere familiilor care au copii de vârstă şcolară. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, respectiv cu 20% pentru fiecare copil care are între 10 şi 19 absenţe şi cu 50% pentru elevul care înregistrează 20 de absenţe. Atunci când copilul absentează de peste 20 de ori, plata alocaţiei pentru susţinerea familiei este suspendată pentru o perioadă de 6 luni.

Alocaţia pentru susţinerea familiei reprezintă o formă de sprijin de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii cu vârsta de până la 18 ani.

Acordarea alocaţiei are ca scop completarea veniturilor familiilor, în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea minorilor, precum şi pentru stimularea frecventării de către copiii de vârsta şcolară a cursurilor unei forme de învăţământ. Inspectoratul Şcolar Judeţean are obligaţia să transmită Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, în luna următoar

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum o ora
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adrunare Naţională

News.ro acum 2 ore
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 7 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 12 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 12 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Vremea

București
acum

23°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°