Cei peste 2.600 de locuitori ai comunei vasluiene Zăpodeni stau de ani buni pe întuneric noaptea, deoarece, după cum susţine primarul, nu sunt bani. La un post local de televiziune, Constantin Gavril, edilul comunei, s-a plâns că nu are bani să plătească factura la curent, însă, culmea, din bugetul local a găsit fonduri să construiască biserici.
Invitat la postul de televiziune V24, primarul comueni Zăpodeni a preferat să deschidă un subiect sensibil, în speranţa că va fi auzit de vreun şef al judeţului care îl ajute cu bani.
El a spus că locuitorii din această comună trăiesc un calvar încă de la revoluţie. Oamenii nu au lumină noaptea pe străzi, deoarece, spune primarul, nu sunt bani cu care să plătească facturile la energia electrică. În aceeaşi emisiune, edilul a recunoscut că nu se uită la bani când vine vorba de credinţă. El a mărturisit că a contribuit cu câteva sute de milioane de lei vechi din bugetul local pentru constructţia a trei lăcaşuri de cult.
„La noi nu este iluminat public stradal, fiindcă în unele localităţi au fost scoase firele înainte de '89, tocmai pentru a se face economie. Efectiv nu am avut putere financiară. Dacă ar fi fost să dau bani la iluminat public ar fi trebuzit să repartizez cel puţin 2 miliarde de lei vechi. Este foarte greu“, a spus primarul Gavril.
Bugetul primăriei Zăpodeni depăşeşte, în fiecare an, suma de 800.000 de lei. Teoretic ar fi fonduri, practic, însă, o bună parte din bani se duc către biserici. „În ultimii ani au fost construite în comună trei biserici. Nu ştie dacă sunt bani şi de la Episcopie băgaţi acolo, dar noi de la bugetul local am dat câteva sute de milioane”, a mărturisit fără pic de ruşine primarul.
Este vorba de bisericile din localităţile Portari, Telejna şi Unceşti.