Doi părinţi din Louisiana susţin că vedeta s-a fotografiat cu băieţelul lor în 2011, iar un an mai târziu imaginea a apărut pe coperta revistei "OK!", cu explicaţia că micuţul este, de fapt, copilul cântăreţei. Cuplul cere o despăgubire de 75.000 de dolari.
Potrivit nydailynews.com, în anul respectiv, Christopher Hurst si fiica lui adolescentă aşteptau la coadă pentru a obţine un autograf de la vedetă. După cum i-au sugerat oamenii din jur, el a lăsat-o pe Simpson să se fotografieze cu bebeluşul său, Christopher.
„Când Hurst i l-a dat Jessicăi pe Christopher, cel puţin un fotograf nevăzut s-a pripit să-i suprindă“, scrie cuplul către instanţele judecătoreşti. „Fotograful nu s-a identificat şi nici nu a cerut permisiunea lui Hurt pentru a face poze cu cel mic“, au explicat soţii.
Spre surprinderea cuplului din Louisiana, o imagine cu Simpson şi copilul lor a apărut pe coperta din 16 aprilie a revistei "OK!" din State Unite, subiectul central al ediţiei respective fiind experienţa de mamă a cântăreţei care a născut pe 1 mai 2012 nu un băieţel, ci o fetiţă, botezată cu numele de Maxwell Drew Johnson.
„Revista «OK!» nu i-a plătit despăgubire lui Christopher Hurst, în ciuda intenţiei clare de a-i induce în eroare pe consumatori şi a-i face să creadă că băieţelul este, de fapt, copilul Jessicăi Simpson“, a declarat avocatul cuplului.
Potrivit datelor prezentate în instanţă, vedeta stabilise din timp, contra sumei de 800.000 de dolari, că primele imagini cu bebeluşul ei vor apărea într-o altă publicaţie.
Hurst şi mama copilului, Tracy Gregory, i-au dat în judecată pe Jessica Simpson şi pe reprezentanţii revistei «OK!» şi ai agenţiei Getty Images, cărora le cer o despăgubire de 75.000 de dolari.
Jessica Simpson aşteaptă al doilea copil, un băieţel.