Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ivan: Temele economice reprezintă prioritatea zero a întâlnirii dintre premierul Victor Ponta şi cancelarul Angela Merkel

Publicat in Antena 3, duminică 9 iunie 2013 ·

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că pe lângă temele economice care reprezintă prioritatea zero, premierul Victor Ponta ar trebui să abordeze la întrevederea cu cancelarul german Angela Merkel probleme 'mai sensibile', precum cea a romilor.

'Pe lângă temele economice, care reprezintă prioritatea zero a acestei întrevederi sunt sigur că premierul va aborda şi alte teme de interes pentru noi şi pentru germani. Nu trebuie să fugim de abordarea problemelor mai sensibile cum ar fi problematica romilor. Soluţiile trebuie să fie europene, nu doar naţionale. Susţinem o abordare integrată, la nivel european şi sunt convins că ne putem baza pe experienţa Germaniei care a reuşit să integreze exemplar de-a lungul timpului comunităţi foarte mari de imigranţi', arată Ivan, într-un comunicat remis agenţiei Agerpres.

El subliniază că Victor Ponta şi Guvernul USL "construiesc cu minuţiozitate imaginea şi reputaţia României în UE", reamintind în context de vizitele premierului în Danemarca, Austria, Italia, Belgia şi Polonia, participările la Consiliul European şi de întâlnirea pe care urmează să o aibă în Germania cu cancelarul Angela Merkel.

'În opinia mea, Victor Ponta îşi arată capacitatea de a deveni un lider european', spune Ivan.

Social-democratul precizează că Germania este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai României şi că Victor Ponta este 'cea mai potrivită persoană' pentru a consolida parteneriatul economic cu această ţară.

'Germanii s-au arătat a fi parteneri serioşi care au realizat că ţara noastră are potenţial economic. În afară de recenta investiţie a Daimler în România, în valoare de 300 de milioane de euro, mai pot fi menţionate investiţiile importante realizate de firma Continental, care a deschis un centru de cercetare-dezvoltare la Timişoara cu 2.000

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Aventura României la Euro 2024 a început. România - Ucraina, scor 1-0 la pauză. Gol superb al lui Stanciu - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Naţionala de fotbal a României şi-a început aventura la Campionatul European de fotbal, luni, înfruntând în grupa E selecţionata Ucrainei. La meciul de la Munchen, de pe Allianz Arena, asistă mii de suporteri tricolori, între care se numără şi premi

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie la o bază militară din Cehia folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene

News.ro acum 45 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate medie au fost

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

15 morţi şi zeci de răniţi, după ciocnirea a doua trenuri în India. Un vagon a rămas în poziţie aproape verticală, fiind proiectat peste celălalt tren - VIDEO, FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tren de marfă s-a izbit luni de un tren de pasageri care staţiona, în statul indian Bengalul de Vest, cel puţin 15 persoane pierzându-şi viaţa, iar câteva zeci fiind rănite, a anunţat poliţia, un accident pe care autorităţile feroviare l-au pus p

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Fostul director al Ambulanței Neamț, trimis la închisoare pentru luare de mită. Cât era șpaga minimă pentru angajare. Președintele unei comisii de examinare: „Știți medicină de urgență cât păr pe broască”

G4Media acum 3 ore
Fostul director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ, Dan Morenciu, a fost condamnat definitiv pe 13 iunie, de Curtea de Apel Bacău, la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Dan Morenciu cer

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°