Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria: Nivel record al Dunării la Budapesta

Publicat in Romania Libera, duminică 9 iunie 2013 ·

Dunărea a atins la primele ore ale zilei de duminică un nivel record de 8,83 metri la Budapesta, în timp ce digurile de protecţie ridicate pe cursul fluviului în Ungaria rezistă, însă cel mai înalt nivel în capitală este aşteptat pentru zorii zilei de luni, relatează AFP.

La precedentele precipitaţii puternice din 2006, nivelul Dunării la Budapesta a fost de 8,60 metri.

"Vârful se apropie de centrul ţării, ne aşteaptă două zile extrem de importante", a declarat duminică premierul Viktor Orban la Esztergom (circa 50 de km nord-vest de Budapesta), unde şi-a petrecut noaptea. "Trebuie ca acum să ne adunăm toată forţa", a mai spus el, adăugând că Parlamentul ar urma să aprobe luni prelungirea stării de urgenţă, potrivit MTI.

Sâmbătă după-amiază, aversele puternic au determinat o creştere a nivelului apelor de 30-50 cm în centrul zonei Buda timp de câteva ore, din cauza canalizărilor înfundate, însă apa a fost repede pompată în fluviu.

Voluntari şi personal anticatastrofă au lucrat 24 de ore din 24 în vestul şi nord-vestul ţării, unde toate recordurile privind nivelul apei au fost depăşite sâmbătă. Cu toate acestea, nivelul apei a început să scadă în vestul ţării.

Circa 1.000 de persoane au fost evacuate în întreaga ţară, ca măsură de precauţie.

Trei sate, Pilismarot, Domos şi Kisorszi, sunt în continuare izolate şi sunt aprovizionate cu bărcile. La Domos, satul nici măcar nu a mai amânat scrutinul pentru alegerea unui nou primar.

Din moment ce scăderea nivelului apei va fi lentă, forţele de protecţie a digurilor vor părăsi abia joi judeţul Gyor-Moson-Sopron.

Descreşterea Dunării la Budapesta ar urma să dureze 7-8 zile, malurile putând fi din nou practicabile abia când nivelul apei va reveni la 6,50 met

Dunărea a atins la primele ore ale zilei de duminică un nivel record

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 11 ore
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°