Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leonardo Di Caprio va juca rolul lui Raputim

Publicat in Romania Libera, duminică 9 iunie 2013 ·

Actorul american Leonardo DiCaprio va juca rolul lui Grigori Rasputin într-un nou film, care va fi produs de studiourile Warner Bros., informează contactmusic.com.

Născut probabil în anul 1869, într-un sat din Siberia centrală, vindecătorul mistic Grigori Rasputin, care a avut o mare influenţă asupra familiei ţarului Nicolae al II-lea, a fost asasinat în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1916, la Sankt Petersburg, de un grup de aristocraţi ruşi.

Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără "What's Eating Gilbert Grape" (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, şi "Jurnalul unui baschetbalist" (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în "Romeo şi Julieta", în 1996 potrivit Mediafax.

În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în "Aviatorul", care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. Actorul a mai jucat în "Cârtiţa" (2006) şi "Shutter Island" (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan - "Începutul/ Inception", lansat în cinematografe în 2010. Totodată, în anul 2011, Leonardo DiCaprio a jucat în "J. Edgar", în regia lui Clint Eastwood.

Actorul poate fi văzut în prezent în cinematografe în filmul "Marele Gatsby", o ecranizare spectaculoasă a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann.

Actorul american Leonardo DiCaprio va juca rolul lui Grigori Rasputin într-un nou film, care va fi produs de studiourile Warner Bros., informează contactmusic.com.

Născut probabil în anul 1869, într-un sat din Siberia centrală, vindecătorul mistic Grigori Rasputin, care a av

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 31 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 57 minute
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Handbal (m): Dinamo București vs SG Flensburg - Ora de start și cine transmite la tv semifinala EHF European League

HotNews acum 18 minute
​​Dinamo București și SG Flensburg-Handewitt se duelează sâmbătă în semifinalele competiţiei masculine de handbal EHF European League. Meciul se va juca la Hamburg și va începe de la ora 16:00. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 7 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°