Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nivel record al Dunării, la Budapesta: Avem două zile importante în faţa nostră

Publicat in Antena 3, duminică 9 iunie 2013 ·

Dunărea a atins un nivel record de 8,83 metri la Budapesta duminică, la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), digurile de protecţie de pe fluviu, pe teritoriul ungar, rezistau, iar un nivel maxim al apelor fluviului era aşteptat în continuare în capitala ungară, relatează AFP.

La precedentele inundaţii, în 2006, la Budapesta a fost înregistrat un nivel de 8,60 metri. Nivelul maxim al apei în capitală este aşteptat luni dimineaţa.

"Viitura se apropie de centrul ţării. Avem două zile importante în faţa nostră", a declarat duminică premierul Vikor Orban la Esztergom, la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Budapesta, unde a petrecut noaptea.

Sâmbătă după-amiaza, averse abundente au provocat creşterea nivelului apelor cu 30-50 de centimetri în centrul Budei, timp de câteva ore, din cauza colmatării canalizării, însă apa a fost pompată în fluviu.

Voluntari şi personal de intervenţie în caz de catastrofă au lucrat nonstop în vestul şi nord-vestul ţării, unde recordurile nivelurilor au fost depăşite sâmbătă. În vestul ţării apele au început să se retragă.

Aproximativ 1.000 de persoane au fost evacuate, în ţară, ca măsură de precauţie.

Trei sate, Pilismarot, Dömös şi Kisoroszi sunt izolate în continuare şi sunt aprovizionate pe apă. La Dömös, satul nici măcar nu a amânat alegerea primarului.

Având în vedere că retragerea apelor va fi lentă, forţele de protecţie a digurilor vor părăsi departamentul Györ-Moson-Sopron (vest) joi.

Scăderea nivelului apelor la Budapesta ar urma să dureze şapte-opt zile. Cheiurile vor fi practicabile după ce nivelul apei va coborî la 6,50 metri.

Citeşte mai multe despre: budapesta Dunare diguri rezistenta autoritati maxim inundatii

Dunărea a atins un nivel record de 8,83 metri la Budapesta dumi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 8 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 4 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 6 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 9 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 2 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 6 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 6 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 4 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 4 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°