Privatizarea CFR Marfă, ca de alt­fel toate privatizările asumate de Guvern, se îndreaptă spre un nou eşec. Chiar dacă pe 19 iunie va fi desemnat un câştigător, privatizarea are şanse puţine să fie finalizată şi, oricum, procesul e deja compromis. Aşa cum s-a întâmplat şi la Oltchim sau Cuprumin. Sunt activele scoase la vânzare foarte proaste? Preţurile cerute prea mari? Există o singură posibilă explicaţie. Guvernul nu are curaj să le vândă, mai exact nu are curaj să rişte un scandal public şi nici îndrăzneala de a truca licitaţiile. Decât să vândă ceva fără comision, mai bine nu vând deloc. Iar cazul CFR Marfă este exemplar. Prima încercare de licitaţie duhnea a aranjament. Îl aveam pe Philip Bloom, ieşit dintr-o puşcărie americană unde fusese încarcerat pentru fapte de corupţie. Bloom reprezenta o anonimă companie americană, care se califica la rolul de „iepuraş“, adică ofertantul strategic, american – în realitate neserios, plătit cu o sumă fixă pentru a-şi pune numele la dispoziţie - care să dea un iz de legitimitate licitaţiei. Apoi, atât Gruia Stoica, cât şi Călin Mitică, oamenii de afaceri ce au ofertat CFR Marfă, prin GFR şi respectiv Transferoviar Grup, au avut şi mai au afaceri cu compania pe care vor s-o cumpere. Orice ar spune ei, cei doi oameni de afaceri se cunosc bine, ba chiar există suspiciunea unei relaţii de familie. Ambii au relaţii şi suficientă putere financiară pentru a face lucrurile să se mişte într-un sens sau altul. Toate acestea indicau un singur cumpărător, pe Gruia Stoica, cel mai potent dintre cei doi. Dacă ar fi câştigat, o mare pată s-ar fi întins pe imaginea atent îngrijită a premierului. Respingerea ofertei OmniTrax a avut logică la prima licitaţie. Are şi acum, deşi e greu de înţeles cum o companie importantă nu reuşeşte să întocmească un dosar nici la a doua încercare. În cursă sunt din nou Stoica şi Mitică. Ultimul a