Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti bune de la conducerea aeroportului: primele curse regulate la Tulcea!

Publicat in Adevarul, luni 10 iunie 2013 ·

Este vorba despre doi operatori germani care vor efectua curse regulate spre Tulcea. Informaţia a fost confirmată duminică dimineaţă, de către reprezentanţii conducerii aeroportului.

Doi operatori germanii vor efectua curse regulate spre Tulcea: „Ne pregătim pentru zborurile programate deja pentru perioada următoare, zboruri ce vor fi efectuate de două companii din Germania. Una dintre ele este foarte cunoscută, este vorba de Air Berlin. Vor fi mai multe zboruri pe perioada verii, cu destinaţii precum Linz, Viena, Zurich. Aceste curse sunt efectuate cu aeronave mari gen Airbus 320 şi Boeing 737. Aeroportul Tulcea dispune de facilităţi de deservire pentru aceste aeronave şi speram că după aceste curse să vină la Tulcea şi alte companii internaţionale. Cursele sunt destinate îmbarcării pasagerilor ce efectuează croaziere pe Dunăre, cu navele ce ajung în portul Tulcea“, a declarat directorul operaţional George Tabără, citat de ziaruldetulcea.ro.

Mai citiţi şi:

GALERIE FOTO şi VIDEO „Liniuţe“ legale pe aeroportul din Tulcea: Drift taxi şi acrobaţii ale motocicliştilor

Cele mai tari maşini tunate se întrec pe aeroportul de la Tulcea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezența la vot, ora 12:00: Plus 2,7% față de ultimele alegeri europene / Mai mulți alegători și la locale față de 2020

HotNews acum 27 minute
Prezența la vot la alegerile locale și la europarlamentare a continuat și la ora 12:00 să fie mai bună decât cea de la ultimele scrutine de acest tip din România, potrivit datelor în timnp real transmise de Autoritatea Electorală Permanentă Tânără l

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Gabriela Firea: am votat pentru oameni în administraţie care nu se plâng

Mediafax acum 49 minute
„Am votat cu gândul la toţi tinerii din Bucureşti, de asemenea, la seniorii Capitalei noastre, la copii şi la adulţi, la persoane sănătoase, dar care vor să facă prevenţie, dar şi la persoane cu dizabilităţi. Am votat cu gândul la oamenii care vor s

Mehedinţi. O femeie a încercat să introducă în urnă 4 buletine

Mediafax acum 57 minute
Poliţia oraşului Baia de Aramă a fost sesizată cu privire la faptul că la secţia de votare nr. 76 din oraşul Baia de Aramă este un conflict în desfăşurare. Poliţiştii au stabilit că o femeie de 58 de ani, din oraşul Baia de Aramă ar fi fost surprins

ALEGERI 2024 - Băsescu: Am trecut cu navă petrolier prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce mă încurc în cinci buletine de vot?

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a votat, duminică la o secţie din Capitală, la alegerile europarlamentare şi locale, fiind însoţit de către soţia sa. Întrebat despre faptul că a avut de introdus în urnă cinci buletine de vot, acesta s s

Zece persoane implicate într-un accident rutier din Timiș. Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit pe pe drumul care înlocuiește tronsonul lipsă de autostradă

Ziare.com acum o ora
Un accident rutier a avut loc duminică la Coşeviţa, la ieşire din judeţul Timiş, spre judeţul Hunedoara, în care au fost implicate zece persoane, dintre care două femei au fost grav rănite. A intervenit elicopterul SMURD. Accidentul a avut loc pe DN

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 2 ore
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost găsit mort pe Insula Symi din Grecia

HotNews acum o ora
Prezentatorul TV britanic Michael Mosley, care a dispărut săptămâna trecută în timp ce se afla în vacanță în Grecia pe Insula Symi din estul Mării Egee, a fost găsit mort, scriu duminică dimineața Ekathimerini, Ta Nea și alte ziare din Grecia. Micha

Yemen: Două nave au luat foc după ce au fost atacate cu rachete în Golful Aden

HotNews acum 4 ore
Două nave au luat foc după ce au fost lovite de proiectile în largul coastelor orașului-port Aden din Yemen, au anunțat duminică două agenții maritime britanice, citate de agenția Reuters. Incendiu pe o navă-cargoFoto: Christopher Freeman | Dreamsti

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

16°/26°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°