Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănescu face curăţenie în sectorul 6: amenzi de 26.000 de lei şi trei tone de deşeuri ridicate de pe domeniul public

Publicat in Adevarul, luni 10 iunie 2013 ·

Inspectorii Primăriei, împreună cu lucrători ai Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 (ADPDU) şi ai firmei de salubrizare Urban SA, au acţionat, vineri 6 iunie, în zona Drumul Taberei 34, în vecinătatea spaţiilor comerciale, de unde au fost ridicate peste trei tone de deşeuri. Măsura vine în cadrul unei acţiuni ample de ecologizare a spaţiilor verzi de pe raza sectorului.

În cadrul acţiunii întreprinse vineri societăţile comerciale au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 26.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la normele de mediu.

Potrivit Primăriei Sectorului 6, acţiuni similare au avut loc, zilele trecute, şi în zone precum: Drumul Taberei-buclă, strada Liniei, pe terenul viran din spatele hypermarketului Cora Lujerului şi alte zone.

Administraţia locală anunţă că în perioada următoare inspectorii de mediu vor continua monitorizarea tuturor spaţiilor de pe raza sectorului şi vor trimite somaţii proprietarilor de terenuri, amintindu-le că au obligaţia să le împrejmuiască şi să le salubrizeze, la nevoie beneficiind de sprijinul echipelor ADPDU şi Urban.

„Nu ne dorim aplicarea de măsuri coercitive şi amenzi, dar oamenii trebuie să înţeleagă că numai aşa putem avea un sector curat şi un mediu mai sănătos pentru noi şi copiii noştri. Este o risipă de timp şi de resurse dacă astăzi salubrizăm un teren, iar mâine apar din nou acolo două camioane de deşeuri”, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Pe aceeaşi temă:

Primăria Sectorului 6 vrea să împrumute 80 milioane de lei pentru a reuşi să cofinanţeze o serie de proiecte europene

Mişcare în aer liber, în fiecare zi de luni, în Parcul Plumbuita, din Bucureşti

Cea mai mare clinică de chirurgie cardiovasculară pediatrică din Europa de Sud-Est va fi inaugurată la Bucureşti, la începutul anului viitor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 37 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°