PDG-ul companiei Orange şi fost director de cabinet al Christinei Lagarde, Stephane Richard, a fost arestat luni în cadrul anchetei privind arbitrajul contestat care a pus capăt contenciosului dintre Bernard Tapie şi Credit Lyonnais în 2008, arbitraj ce a permis omului de afaceri să obţină 403 milioane euro.
Justiţia franceză se întreabă despre rolul jucat de mai mulţi actori în reglarea conflictului dintre Bernard Tapie şi banca Credit Lyonnaise soldat cu o despăgubire de peste 400 milioane de euro în profitul omului de afaceri. Fostul preşedinte al Consortium de Realisation (CDR, structura însărcinată cu soldarea pasivului la Credit Lyonnais), Jean-François Rocchi, a fost de asemenea arestat. Sub acuzaţia de „escrocherie în bandă organizată” în cadrul „afacerii Tapie”, anchetatorii l-au pus sub acuzare şi pe judecătorul-arbitru Pierre Estoup.
Judecătorii doresc să afle dacă arbitrajul la care s-a recurs a fost cu nereguli şi în acest scop vizează demontarea lanţului de luare a deciziilor care a dus la recurgerea la un tribunal privat. În mod special, studiază modul de desemnare a arbitrilor şi decizia guvernului de a nu contesta acest arbitraj, în pofida suspiciunilor de iregularităţi.
Stephane Richard a fost audiat pentru a da explicaţii asupra rolului său şi asupra responsabilităţii ministerului Economiei în decizia de a se recurge, în 2007, la un arbitraj privat pentru rezolvarea diferendului Tapie-Credit Lyonnais. Richard trebuie să explice în detaliu rolul jucat de Bercy şi de Élysée. „Nu au existat nici ordin, nici instrucţiuni, nici presiuni speciale” din partea Palatului Élysée pentru a recurge la arbitraj, a afirmat în mai multe rânduri ex-directorul de cabinet al Christinei Lagarde, actualul şef al FMI care la acea vreme era ministrul Economiei. Potrivit „Canard Enchainé”, Richard a susţinut contrariul pentru acest jurnal satiric, evoc