Vicecampionul european la box, Bogdan Juratoni, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că îşi va mobila garsoniera pe care a primit-o anul trecut cu banii obţinuţi în urma rezultatului de la Minsk.
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am obţinut acest rezultat, că m-a ţinut tare şi am reuşit să ajung în finală la Europene. După ce m-am calificat anul trecut la Jocurile Olimpice am primit o garsonieră de la «sociale», iar acum o să o mobilez că nu am avut bani până acum", a spus Juratoni.
Întrebat dacă nu este tentat de o trecere la profesionişti, Juratoni a răspuns: "Am trecut la profesionişti şi la APB şi vreau să mă calific la JO prin această probă. La o rentă viageră nu e aşa uşor de renunţat. De ce să nu încerc să o iau şi pe aceea dacă o să am posibilitatea? Dacă o să o duc prea bine şi o să am vile, piscine şi o viaţă asigurată, atunci nu o să mă mai gândesc la ea".
Bogdan Juratoni a afirmat că a avut emoţii în finală, însă crede că ar fi meritat să o câştige. "În finală am avut emoţii, am început mai greu şi am pierdut prima repriză şi cred că le-am câştigat pe celalte două. Până la urmă decizia arbitrilor a fost 2-1. Am avut ceva probleme şi la mână, dar nu m-a încurcat în turneu. Nu pot spune că am pierdut din cauza asta", a explicat Juratoni.
Juratoni nu crede că antrenorul coordonator al lotului, Marian Simion, mai este supărat pe el după ce a plecat din cantonament chiar în ziua de Paşte. "Nu cred că mai e supărat pe mine. Dacă şi acum e supărat pe mine când am luat medalie, atunci când o să îi treacă?", a subliniat Juratoni.
Antrenorul Marian Simion este de părere că Bogdan Juratoni ar fi putut obţine medalia de aur la această ediţie a Campionatelor Europene. "Sunt bucuros că după atâţia ani de zile avem iar o finală de campionat european. Echipa este foarte tânără şi încercăm să scoatem campioni olimpici. Bogdan ne-a s