Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prunea: E un moment delicat pentru Steaua, acţiunea UEFA pică extrem de prost

Publicat in Romania Libera, luni 10 iunie 2013 ·

Fostul director de relaţii internaţionale al FRF Florin Prunea a declarat, luni, că deschiderea de către UEFA a unei proceduri disciplinare împotriva FC Steaua pică extrem de prost, iar momentul este unul delicat pentru clubul roş-albastru, potrivit Mediafax.

"E foarte greu de spus ce soluţie va da Comisia de Disciplină a UEFA. Dar este într-adevăr un moment delicat pentru Steaua. Acţiunea disciplinară a UEFA pică într-un moment extrem de prost, cum nu se poate mai prost şi într-o conjunctură nefavorabilă. Pentru că am văzut toţi declaraţiile din ultima vreme ale preşedintelui UEFA", a spus Prunea, în prezent preşedinte al grupării CSMS Iaşi.

El susţine că deschiderea procedurii disciplinare în cazul FC Steaua ca urmare a condamnărilor decise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul "Valiza" reprezintă o premieră şi pentru Comisia de Control şi Disciplină a UEFA. "Niciun club nu a mai fost judecat de UEFA pentru aşa ceva. Este o premieră şi pentru UEFA. Nu ştiu de ce se tot face o comparaţie între ceea ce s-a întâmplat cu Steaua şi sancţiunea cu excluderea din competiţiile europene primită de Fenerbahce în urmă cu doi ani pentru că aceste cazuri sunt total diferite", a menţionat oficialul grupării CSMS Iaşi.

Florin Prunea a explicat că este puţin probabil ca Steaua să fie reprezentată de un avocat în faţa Comisiei de Control şi Disciplină a UEFA. "Steaua nu va putea fi reprezentată de un avocat la comisie. În general se face o corespondenţă cu Federaţia Română de Fotbal şi apoi se judecă. Numai în cazuri excepţionale un club este chemat să îşi exprime punctul de vedere", a adăugat Prunea.

UEFA a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că a deschis o procedură disciplinară împotriva FC Steaua, iar cazul va fi analizat de Comisia de Control şi Disciplină a forului în data de 21 iunie, federaţia europeană luând în discuţie situaţia campioane

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 28 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Cod galben de furtuni în 7 judeţe / Cum va fi vremea în Bucureşti

HotNews acum 33 minute
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă pentru şapte judeţe, până la ora 21.00 şi anunţă cantităţi însemnate de precipitaţii. Ploaie torentialaFoto: Shutterstock În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei instabi

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum o ora
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Un nou cutremur în România, vineri dimineață

Gandul acum 52 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,2 s-a produs vineri dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs vineri, 24 mai, la ora 07:00, în zona Oltenia, județul Gorj, la adâncimea de 15,4

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°