Indiscutabil, se simte un suflu parcă mai proaspăt în expresia culturală a Iaşului, care parcă ar vrea să compenseze eforturile de destructurare estetică a oraşului.
Şi aici nu e vorba doar de ultimul eveniment marcant, de carură naţională, Gala Operelor de sâmbătă sau de Gala UNITER, de Festivalul internaţional al Teatrului pentru copii şi tineret sau de Festivalul internaţional al Educaţiei, e vorba de o schimbare de atitudine care ar conferi substanţă pretenţiilor de capitală culturală şi de centru universitar venerabil. În plus, în pofida entropizării urbane, parte din obiectivele cultural-sprituale cu vocaţie emblematică, aflate într-o veşnică reabilitare – restaurare – consolidare, par să-şi apropie un oarecare orizont de finalizare.
Teatrul Naţional, după ani de subfinanţare, a redevenit agora culturală care a fost şi merită să fie; măcar pe jumătate, Filarmonica „Moldova” este funcţională, deşi concertele simfonice continuă să se desfăşoare în principal în sala Teatrului Luceafărul. Dar mai toată lumea ştie că Palatul Culturii se tot renovează de prin 1975, ultimele promisiuni antamând o finalizare –fie şi parţială- în anul viitor; catedrala Mitropolitană comportă lucrări de reabilitare - restaurare încă din 1999, şi sunt speranţe că, tot de la la anul, clădirea să redevină funcţională iar moaştele Cuvioasei Parascheva să-şi reocupe locul cuvenit. Despre finalizarea lucrărilor la Casa Pogor, leagănul junimiştilor, sediul de astăzi al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, nu se ştie mare lucru, dar proiecţia proaspătă indusă de noul manager promite schimbări esenţiale. Adică putem crede sau spera că măcar în acest univers cultural, în Iaşi au loc întâmplări optimiste, în firescul tradiţiilor, pretenţiilor şi orgoliului capitalei Moldovei.
Sigur, dacă fixaţia administraţiei oraşului de a face oricum o parcare subterană taman în faţa Teatrulu