Pe zi ce trece, ma conving tot mai mult ca tatal deontologiei, parintele ei natural, e un puscarias care a luat in cuc tot codul penal si toate legile natiei. Altfel nu gasesc nici o explicatie pentru care cei care ar trebui sa crape pe loc atunci cand spun de-on-to-lo-gi-e, sa le arda limba, sa le prajeasca neuronii cand se chinuie sa-l pronunte, se tot dau experti in aceasta stiinta ce-si tine in cotet etica si conduita. Ca sa fiu mai exact, mai clar, si sa nu se inteleaga ca oi fi eu vreun mare profesor de deontologie, ma refer in principal la infractorii care vorbesc aspre asta. In ultima vreme, primesti in casa, pe toate canalele media, tot felul de indivizi cocotati in ridicol care vorbesc despre deontologie... Mai ales despre deontologia jurnalistilor. Mi-am pus o intrebare simpla. De ce n-au vorbit despre deontologie inainte ca ei sa comita infractiuni? De ce n-au vorbit despre deontologia presei inainte sa simta nichelul catuselor la incheieturile mainilor? Explicatia pare una destul de simpla: hotia n-a trait niciodata o poveste de dragoste cu deontologia. Nu poti sa furi cu deontologie, decat daca te-o fi chemand Fenechiu, Astarastoae, Nichita, Voiculescu, Becali, Diaconescu sau cine stie ce alte nume iti mai vin in cap la prima mana. Infractorii dovediti sau care au fentat sentintele de condamnare devin penibili atunci cand ii cer unui jurnalist sa fie deontolog. Asta pentru ca ei n-ar vrea sa apara in presa decat la sfintiri de biserici sau de fantani, nu atunci cand fura in mod "deontologic". Cei care ar trebui sa sesizeze intr-adevar lipsa deontologiei ar trebui sa fie oamenii de rand, care n-au nici o implicare in povesti dubioase, care n-apar in presa, oamenii corecti, aia care voteaza in cunostinta de cauza, fara sa fie influentati de stanga sau de dreapta. Pe de alta parte, genul asta de oameni pare sa nu mai aiba incredere in propria opinie si are