Mandatul preşedintelui trebuie redus, la loc, la 4 ani. Aşa crede Comisia pentru revizuirea Constituţiei. Aşa credea şi Traian Băsescu, care se oferea chiar să-şi scurteze voluntar şederea la Cotroceni de dragul realinierii ciclurilor electorale. Fiindcă e prea costisitor şi perturbant pentru societate să chemi atât de des pe populaţia la urne.

Ciudat este că, pe la începutul anilor 2000, exact aceeaşi politicieni pledau pentru necesitatea decuplării alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare. Explicau foarte convingător că “personalizarea” excesivă a bătăliei politice nu e sănătoasă pentru democraţie. În loc să dezbatem “marile teme”, ne lăsăm furaţi de prestaţiile publice ale câtorva oameni.

După aproape două mandate prezidenţiale de cinci ani, nu s-a observat vreo îmbunătăţire în materie de mesaj de campanie. Dimpotrivă. Confruntările ideologice au devenit tot mai irelevante pe măsură ce clasa politică s-a arătat dispusă la cele mai stranii metamorfoze şi alianţe. S-a dovedit falsă chiar şi premisa că preşedintele în exerciţiu nu va mai putea interveni direct în campaniile parlamentare. Traian Băsescu a scornit stratagema referendumurilor simultane cu votul pentru Legislativ.

Cu alte cuvinte, nici unul dintre avantajele promise de prelungirea mandatului prezidenţial nu s-a materializat. La fel s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte votul (cvasi)uninominal. Mult aşteptata soluţie-minune pentru primenirea clasei politice s-a dovedit un fiasco. Nici vorbă să ofere cetăţenilor mai multă putere de decizie. Nici vorbă să-i responsabilizeze suplimentar pe aleşi. Dimpotrivă, migraţia parlamentară a crescut exponenţial. Mai puţină corupţie? Mai multă competenţă? Ei, aş! Ne-am ales doar cu un Parlament expandat. Altfel nu se putea împăca varza uninominală cu capra proporţionalităţii…

Artizanii noii Consituţii vor să fixeze la 300 număr