Examenul de Bacalaureat 2013 debutează cu dreptul în judeţul Alba. Peste 60% dintre elevii care au susținut până în acest moment prima probă la bacalaureat, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, au obținut calificativul “experimentat”, potrivit datelor transmise de inspectorul școlar Dan Cherecheș.
Până în acest moment peste 1500 de elevi din cei 2847 de candidaţi şi-au aflat calificativul conform ISJ Alba
Până marţi au fost centralizate un total de 1.523 de lucrări, iar cele mai multe calificative au fost de “experimentat”.
Așadar, 151 de elevi au obținut calificativul “mediu”, reprezentând 9,9% dintre candidaţi, 355 sunt de nivel “avansat”, adică 23,3% și 1.017 (66,8%) de elevi au fost notați cu “experimentat”.
Proba A de evaluare a competențelor lingvistice la limba română se va desfășura și miercuri, când, de asemenea, sunt programate și testările la limba maternă maghiară pentru care sunt înscriși 78 de candidați. S-ar putea sa iti placa si: Luni, absolvenţii de liceu vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română Mâine absolvenţii vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română Astăzi încep înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2013 Calendarul examenului de Bacalaureat 2013
Examenul de Bacalaureat 2013 debutează cu dreptul în judeţul Alba. Peste 60% dintre elevii care au susținut până în acest moment prima probă la bacalaureat, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, au obținut calificativul “experimentat”, potrivit datelor transmise de inspectorul școlar Dan Cherecheș.
Până în acest moment peste 1500 de elevi din cei 2847 de candidaţi şi-au aflat calificativul conform ISJ Alba
Până marţi au fost centralizate un total de 1.523 de lucrări, iar cele mai multe calificative au fost de “experimentat”.
Așadar, 151 de elevi au obț