Tânăra actriţă Cristina Cepraga povesteşte cum a fost adoptată de Italia şi de locuitorii ei

Jurnalul Naţional: Cel mai recent film în care ai jucat a fost prezentat la Festivalul de Film Independent de la Roma. Despre ce film e vorba şi ce rol interpretezi?

Cristina Cepraga: Este vorba de o opera prima a unui regizor sicilian, Leonardo Frosina, o poveste despre apusul unei relaţii de dragoste, de aici şi titlul “Ultima frunză” (“l'Ultima foglia”). Este o analogie metaforică între toamnă şi finalul drumului în doi parcurs de protagonişti. Aici intervine noul, reprezentat prin culoarea verde - primăvara unei potenţiale noi iubiri, rol ce îmi aparţine. Interpretez o tânără barmaniţă româncă ce lucrează la periferia Romei - oraş foarte interesant descris de regizor - pentru a-şi câştiga existenţa, cu visul de a putea ca într-o bună zi să se întoarcă în ţara ei şi să îşi deschidă micul ei băruleţ “cu maşină de cafea italiană”, cum spune personajul meu, Ela. Este foarte interesant descrisă şi montată întâlnirea celor doi şi dezvoltarea “relaţiei”, mai mult sau mai puţin reală. Un film de autor cu multă simbolistică şi amprenta definitorie pentru stilul lui Frosina. Este un film ce lasă finalul destul de deschis şi interpretabil. Am lucrat cu o echipă tânără şi foarte serioasă.

Eşti de opt ani în Italia. Ai şi studiat actoria acolo. S-au legat lucrurile din prima sau ai întâmpinat dificultăţi?

Cred că perioada de acomodare a fost cea care mi-a dat calităţile umane de astăzi şi forţa de a crede în ce visam. Evident că au fost momente mai grele, dar cred că, atât eu, cât şi alte persoane, le-am fi trăit, oriunde ne-am fi aflat. Este o meserie cu multe suişuri şi coborâşuri, ai momente în care vrei să abandonezi şi să reîncepi viaţa de la capăt. Tocmai de aceea aproape toţi actorii pe care îi cunosc au şi alte preocupări, joburi p