Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când analizează parlamentarii propunerea lui Băsescu privind referendumul. Vezi ce spune Zgonea

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 iunie 2013 ·

UPDATE. Solicitarea preşedintelui Traian Băsescu- de a supune dezbaterii publice, prin intermediul unui referendum, modificarea structurii Parlamentului- va fi analizată, luni, în plen, iar votul parlamentarilor ar putea fi dat marţi, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.

_ _ _ _

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că punctul de vedere al Parlamentului în privinţa referendumului solicitat de Traian Băsescu va fi dat cât mai repede posibil, deoarece nu are niciun rost să se caute tertipuri, informează Mediafax.

Zgonea a spus că va solicita convocarea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere pentru săptămâna viitoare, luni, pentru stabilirea procedurilor de urmat în cazul referendumului solicitat de Traian Băsescu.

"Luni cer convocarea Birourilor permanente reunite şi o să discutăm în Birouri. Nu are niciun rost să căutăm tertipuri. Birourile stabilesc o procedură, se face dezbatere în Parlament şi se dă acceptul", a spus Zgonea.

El a precizat că Parlamentul nu poate da aviz decât printr-un proiect de hotărâre.

"Din punct de vedere juridic, nu există, nu a existat niciodată avizul. Noi nu putem să dăm aviz decât printr-un proiect de hotărâre. Aici lucrurile sunt foarte simple. Şi dăm aviz, că nu pot da Birourile în numele Camerei. După Birouri, plenul ar trebui să îşi exprime punctul de vedere", a spus Zgonea.

Preşedintele Camerei a arătat că, deşi avizul este consultativ, el este totuşi obligatoriu.

"Deci, dacă cineva nu ar vrea să facă nimic, nu ar da avizul. Neexistând avizul, nu mai punem pe ordinea de zi şi atunci s-ar prelungi dezbaterea. Dar asta nu are niciun avantaj, nici pentru noi, nici pentru guvernare, nici pentru ceea ce avem de lucru", a spus Zgonea.

El a arătat că, din punctul său de vedere, soluţia USL va fi aceea de a se da cât mai repede punctul de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 20 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Soțul unei eurodeputate din Italia, ucis la Palermo

HotNews acum o ora
​Angelo Onorato, soțul europarlamentarului creștin-democrat din Italia Francesca Donato, a fost găsit mort la Palermo, primele informații fiind că acesta a fost împușcat, conform publicațiilor italiene L'Unione Sarda și La Repubblica. carabinieriFot

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°