Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Centru se reunește la Sfântu Gheorghe

Publicat in Informatia de Alba, miercuri 12 iunie 2013 ·

Municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, va fi gazda întâlnirii de lucru dintre reprezentanţii administrației publice locale din Regiunea Centru. Aceștia se întâlnesc în ședința trimestrială a CDR Centru, care se va desfășura la sediul Consiliului Județean Covasna, joi, 10 iunie 2013, începând cu ora 11. La şedinţa organizată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vor participa preşedinţii celor şase Consilii judeţene din Regiunea Centru, Alba, Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ.

În cadrul acestei Ședințe a CDR Centru se vor supune aprobării membrilor acestui for decizional de la nivel regional atât Raportul de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru pe anul 2012, cât și Raportul execuţiei bugetare a ADR Centru pentru anul 2012, însoțit de Raportul Comisiei de Cenzori și Raportul de audit pentru anul trecut.

Un punct foarte important, pentru dezbaterea gradului de absorbție a fondurilor nerambursabile la nivel regional, dar și a soluțiilor la problemelor apărute în implementarea proiectelor, îl va constitui analiza stadiului de implementare a Programului Regio, a proiectelor aflate în derulare în toate cele șase județe ale Regiunii. Această analiză va fi completată de prezentarea unei situații în care sunt corelate proiectele finanţate sau finanţabile la nivelul Regiunii Centru din fonduri publice, precum și informațiile de ultimă oră din cadrul ședinței Comitetului de Monitorizare al Programului Operațional Regional, ce s-a desfășurat la sfârșitul lunii mai 2013.

„În cadrul ședinței trimestriale a membrilor CDR Centru vom aborda o preocupare instituțională la nivelul întregii regiuni, discutând despre pregătirea ADR Centru pentru asimilarea unor noi programe de finanțare nerambursabilă. Parteneri

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum o ora
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 3 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Germania, Polonia şi Cehia cer UE mai mulţi bani pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor

G4Media acum 48 minute
Germania, Polonia şi Republica Cehă au semnat o scrisoare comună prin care solicită Uniunii Europene să ofere mai multe finanţări pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor, informează dpa, preluată de Agerpres. „Refugiaţii locuiesc, în fapt,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°