Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teodorovici nu consideră un eşec faptul că în aprilie-mai a transmis facturi pentru fonduri UE de 40 mil. € în loc de 1,7 mld. €

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 12 iunie 2013 ·

Ministrul fondurilor europene Eugen Teodorovici nu consideră un eşec al său faptul că în luna aprilie şi mai România a transmis Co­misiei Europene facturi spre decontare de doar 40 mil. euro, faţă de peste 1 mld. euro cât îşi propusese în luna martie.

„Nu este un eşec. Ce nu s-a transmis se re­por­tează în lunile următoare. În iulie vom ajun­ge la 25% (17% în prezent – n.n.) procent al declaraţiilor transmise. Cumulat (ianuarie – mai – n.n.) am transmis declaraţii de 700 mil. euro“, a declarat ministrul.

În martie, ministrul a promis că România va prezenta Bruxellesului facturi pentru de­con­tare de fonduri nerambursabile de 2,5 miliarde de euro între aprilie şi iunie, dar nu a trans­mis pâ­nă la finalul lunii mai decât declaraţii de 40 mil. euro. Astfel că România va fi obligată, în cele 7 luni care au mai rămas până la sfârşitul anu­lui, să transmită declaraţii de 6 miliarde de euro – sumă din fondurile structurale şi de coeziune care poate fi pierdută în 2013 în cadrul procedurii de dezangajare automată a fondurilor UE (tot ce nu este absorbit sau măcar transmis la Bruxelles ca declaraţii de cheltuieli până la această sumă este pierdut automat).

Situaţia curentă care reiese chiar din ra­portările Ministerului Fondurilor Europene ara­tă astfel: în aprilie au fost transmise Bruxel­le­s­ului declaraţii de 40 mil. euro (trebuia trans­mise, potrivit declaraţiilor ministrului, din mar­tie facturi spre decontare de un miliard de euro), iar în mai declaraţii de 300.000 de euro (adică mai nimic). În acelaşi timp, POS Transporturi, cel mai bine finanţat program operaţional (4,5 mld. euro fonduri nerambursabile între 2007 şi 2013) este, în continuare, presuspendat, ca şi POS Creşterea Competitivităţii Economice (finan­ţare europeană de 2,5 mld. euro).

POS Transporturi este programul cu cei mai mulţi bani ce trebuie absorbiţi anul acesta – ce nu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°