Borboly Csaba, cercetat în libertate pentru fapte de corupţie, spune că nu va putea să exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita încă 30 de zile, după ce această măsură a fost prelungită, spunând însă că în ultima lună a primit şi un cadou, acela de a fi cu fetiţele lui.
Borboly Csaba, cercetat în stare de libertate pentru fapte de corupţie, a susţinut, miercuri, alături de soţia sa, o declaraţie de presă, la indicatorul de ieşire din Miercurea Ciuc spre Odorheiu Secuiesc, pe marginea DN 13A, anunţând că procurorii au decis în cazul său schimbarea interdicţiei de a părăsi localitate cu cea de a părăsi ţara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Totodată, el a afirmat că nu are voie să-şi exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita încă 30 de zile.
"Procurorii au decis să schimbe interdicţia de a părăsi localitatea cu cea de interzicere a părăsirii ţării. Această decizie este un pas important şi prevăd că situaţia în care mă aflu, începând din 13 mai, se va rezolva cât mai curând. Sper că justiţia va lucra continuu şi cât mai repede, ca să-mi pot exercita şi mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean", a declarat Borboly.
Totodată, el a spus că nu regretă niciunul dintre demersurile realizate în calitate de preşedinte al CJ, afirmând că tot ce a făcut a fost pentru locuitorii judeţului şi speră că aceste lucruri se vor dovedi.
Borboly a mulţumit presei, care a relatat "amănunţit şi obiectiv" cazul său, a mulţumit maghiarilor şi românilor din judeţ care l-au încurajat, bisericilor, partidelor politice şi Guvernului Ungariei, care l-au susţinut.
El a spus că familia i-a fost alături mai presus decât oricine şi că şi-a petrecut fiecare moment din ultima lună împreună cu copiii săi.
"În aceste 30 de zile am primit şi un cadou, acela de a fi 24 de ore din 24 cu fetiţele mele şi, din