Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dună are emoţii pentru postul său! ”În zilele următoare hotărâm dacă-i prelungim înţelegerea sau căutăm altă soluţie”

Publicat in Liga2, miercuri 12 iunie 2013 ·

La mijlocul clasamentului, acolo unde îi stă bine unei echipe fără emoţii, dar şi fără pretenţii. Fix acolo, pe locul 7, a terminat campionatul Unirea Slobozia. Echipa pregătită de Marin Dună şi-a conservat astfel locul pe care încheiase şi turul.

Ialomiţenii au fost depăşiţi pe ultima sută de metri de Buftea, care a trecut lejer de Brăila. Puteau fi depăşi şi de Dunărea Galaţi, dar moldovenii au preferat să fie «băieţi salon» cu junii Sportului Studenţesc.

Una peste alta, obiectiv îndeplinit şi, cum ar spune Shakespeare, «maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece». Dar hai că deja am căzut în butoiul cu anticipări şi, la drept vorbind, nici Dună nu prea arată a maur...

Prepeliţă: ”Decidem soarta băncii tehnice”

Chiar dacă locul 7 ocupat de Unirea Slobozia la finele sezonului este unul foarte bun, jocul prestat de elevii lui Dună, mai cu seamă în meciurile de pe teren propriu, au generat semne de nemulţumire din partea conducerii administrative.

”Obiectivul a fost clasarea echipei în primele 8 şi, prin urmare, l-am îndeplinit. Suntem mulţumiţi de acest lucru, dar nu se poate să nu recunoaştem că, cel puţin în retur, jocul echipei nu a fost cel pe care îl aşteptam. Dacă aţi văzut măcar meciurile de acasă, îmi veţi da dreptate... Unii dintre jucători au dat dovadă de lipsă de atitudine. Aşteptăm în această spătămână o analiză din partea domnului Dună, iar apoi vom decide care va fi viitorul echipei în ceea ce priveşte banca tehnică. Marin Dună termină la sfârşitul acestei luni contractul cu Unirea, iar în zilele următoare hotărâm dacă prelungim înţelegerea sau căutăm altă soluţie. Probabil că până la Sărbătorile Sloboziei hotărârea va fi luată...” a declarat preşedintele Unirii, Constantin Prepeliţă. Sursa: Independent Online

La mijlocul clasamentului, acolo unde îi stă bine unei echipe fără emoţii, dar şi fără pre

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 54 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Mediafax acum 9 minute
Echipa masculină de baschet Universitatea BT Cluj Napoca a câştigat joi finala campionatului naţional, după ce s-a impus în meciul cinci în faţa celor de la CSM Oradea. Cu 4-1 la general, clujenii au devenit campioni pentru a şasea oară, a patra oar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 5 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°