Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabin Cutaş - "Noul mecanism de evaluare Schengen va pune capăt standardelor duble"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 12 iunie 2013 ·

Strasbourg, 12 iunie 2013,

Europarlamentarul Sabin Cutaş a declarat, în contextul dezbaterii privind Schengen, care a avut loc marți în Parlamentul European, că noile reguli în domeniu vor pune capăt standardelor duble cu care s-au confruntat România şi Bulgaria în încercarea de a adera la spațiul de liberă circulație. Noul mecanism de verificare Schengen va fi bazat pe criterii tehnice, valabile atât pentru statele membre cât şi pentru cele care vor să adere la această zonă.

Potrivit lui Sabin Cutaş: "Libera circulație a persoanelor este una dintre realizările cele mai concrete ale Europei unite, fiind totodată şi dreptul cel mai apreciat de cetățenii Uniunii, așa cum se arată într-un studiu al Comisiei Europene."

"Cu toate acestea, am constatat cu stupoare că anumite guverne au reușit, timp de mai bine de 2 ani, să impună standarde duble şi să ridice bariere în calea aplicării unui drept fundamental. Astfel, România şi Bulgaria s-au confruntat în repetate rânduri cu schimbarea regulilor în timpul jocului", a declarat eurodeputatul român.

"Vreau să mulțumesc Comisiei şi colegilor din Parlament pentru eforturile depuse în vederea impunerii unor criterii uniforme în privința acquis-ului Schengen. Acestea vor fi valabile atât pentru statele care se bucură deja de apartenenţa la spațiul de liberă circulaţie, cât şi pentru cele care nu au aderat încă şi vor face referire la principii tehnice şi nu la sistemul de justiție, punând capăt discriminării şi consolidând încrederea reciprocă între membrii UE", a adăugat deputatul european.

"Salut acest mecanism de evaluare Schengen care va fi bazat pe reguli clare şi transparente şi va fi mai riguros şi în același timp mai corect decât sistemul în vigoare până în prezent", a conchis Sabin Cutaş. Strasbourg, 12 iunie 2013,

Europarlamentarul Sabi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 42 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 55 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cristian Mustaţă, BCR: Anul trecut am avut peste 1 mil. de produse achiziţionate prin George 100% digital. Recent am introdus un modul de analiză a cheltuielilor şi doar într-o lună vedem sute de mii de utilizatori care urmăresc evoluţia cheltuielilor, sparte pe diferite categorii

Mediafax acum 28 minute
Anul trecut aplicaţia BCR, George, a avut peste 1 milion de produse achiziţionate 100% digital, în timp ce noua funcţionalitate introdusă recent, un modul de analiză a cheltuielilor, a stârnit interesul a sute de mii de utilizatori într-o lună, a sp

Istvan Kovacs, delegat la meciul Slovenia - Serbia, de la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul Slovenia - Serbia, programat, joi, de la ora 16, în grupa C de la Euro-2024. Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Rezervă va fi norvegianul Espen Eskas. În Ca

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°