> În curând are şanse a fi deschis tronsonul dintre Pătrăuţi şi Şcheia
Lucrările la şoseaua de centură a Sucevei, reluate la data de 4 martie, vor fi finalizate, la toate cele trei tronsoane, până în data de 15 noiembrie. Declaraţia a fost făcută ieri de reprezentantul CNADNR, Radu Iordache, după inspecţia făcută pe şantierul rutei ocolitoare a municipiului reşedinţă de judeţ. El a cerut constructorului să se mobilizeze pentru a finaliza lucrările, subliniind că finanţarea este asigurată. La rândul său, şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a declarat că firma care execută lucrarea are mobilizate utilaje şi materialele necesare execuţiei lucrării şi a respins acuzele liderului PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, care şi-a exprimat îngrijorarea că lucrările nu vor fi finalizate nici în acest an, întrucât… se lucrează cu „cinci muncitori şi o roabă”.
Nechifor a spus că a constatat că sunt unii cetăţeni „foarte preocupaţi de subiect”, dar că înainte de a face declaraţii ar trebui să iasă din birou şi să vadă că firma s-a mobilizat, are deschise şase puncte de lucru pe cele trei tronsoane, are 50 de muncitori, utilaje specifice şi autocamioane.
Preşedintele CJ Suceava a arătat că ritmul de execuţie este consistent şi că, într-un termen relativ scurt, ar putea fi deschis tronsonul care face legătura între DN 2 şi DN 17 între Pătrăuţi şi Şcheia.
El a mai spus că valoarea întregii investiţii este de 350 de milioane de lei, din care s-au achitat 210 milioane de lei, urmând să mai fie plătită o sumă de 140 de milioane de lei, până în prezent fiind asigurată o sumă de 73 de milioane de lei.
„Facem demersuri pe lângă autorităţile centrale pentru finanţare, astfel încât să nu fie sincope. Sperăm să avem o rectificare pozitivă şi să avem sume pentru finalizarea centurii oraşului Suceava” a spus Nechifor.
Preşedintele CJ Su