Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ursache, vicepreşedintele ASF: „Salariul vicepreşedintelui Autorităţii reprezintă a şaptea parte din cheltuiala pe care o avea boardul vechi al CNVM“

Publicat in Adevarul, miercuri 12 iunie 2013 ·

Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat, la Adevărul Live, că decizia Guvernului de a reduce componenţa Consiliului ASF de la 17 la 11 membri este una bună pentru că aduce economii însemnate la bugetul instituţiei şi că, în prezent, salariul vicepreşedintelui responsabil de piaţa de capital reprezintă a şaptea parte din cheltuiala cu vechiul board al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM).

Ursache a mai spus că înfiinţarea ASF nu numai că răspunde unei cerinţe europene şi că are rolul de a uniformiza, din punct de vedere al tratamentului, pieţele financiare nebancare, dar aduce un important fond de economii pe cheltuiala de muncă vie.

"Numărul executivilor trebuie să fie mai mic decât al neexecutivilor. Ca la Banca Naţională. Dacă acolo sunt patru cu cinci, aici vor fi cinci cu şase. În noua structură, avem un excedent", a explicat vicepreşedintele ASF.

Ursache apreciază că noua formulă a ASF reprezintă un mecanism suplu, care va acţiona pe trei sectoare, respectiv piaţă de capital, pnesii private şi asigurări.

"Nu cred că este o ruşine pentru cineva să spună că a greşit (Guvernul stabilise iniţial ca Consiliul ASF să fie format din 17 membri, săptămâna trecută a dat o ordonanţă pentru reducerea numărului la 11 membri - n.r.). Iată că acum am fost lucizi, după o săptămână am văzut că mecanismul deciziopnal, în loc să fie mai rapid, mecanismul a fost ancrasat, pot să spun cu sinceritate că discuţiile erau tot pe salarii, cred că Guvernul a procedat bine şi ferm, a creat un organism suplu din 11 oameni care vor lua decizii pe trei sectoare importante, în condiţiile în care până acum numai la CNVM erau şapte (Comisia Naţională de Valori Mobiliare - n.r.). Faceţi socoteala, dacă luăm în calcul salariul vicepreşedintelui de pe piaţa de capital în momentul de faţă reprez

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne se apropie de 35% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Bucureştiul, în continuare la coada clasamentului

Mediafax acum 28 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 33,40%. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 33,75%. În Bucureşti, prezenţa este de doar 25,93%. ULTIMELE ȘTIRI LIVE UPDATE. Alegeri locale-europarlamentare. 5,5 milioane de

La un pas de tragedie! O femeie și trei copii, răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt

Ziua Constanta acum o ora
O femeie şi trei copii - cu vârste de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani - au fost răniţi, în această după amiază în localitatea Tohanul Nou, din județul Brașov după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Potrivit ISU Braşov, la locul produceri

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 6 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 45 minute
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Prezenţă la vot de aproape 160% într-un sat din Timiș

HotNews acum o ora
Prezenţa la vot la alegerile locale și europarlamentare se apropia, la ora 14.00, de 160% într-un sat din județul Timiș, conform datelor publicate de HotNews.ro în secțiunea specială Alegeri.HotNews.ro. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 4 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum o ora
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°