Aşa cum au remarcat anumiţi analişti politici, întotdeauna când USL-ul are un moment public important care îi poate aduce un capital de imagine, exact în ziua aia Traian Băsescu şi maşina sa de propagandă inventează, găseşte, produce un eveniment, orice acolo, ceva semnificativ, care să bruieze evenimentul USL-ului.
Exact aşa s-a întâmplat luni, 10 iunie 2013, când premierul Ponta a fost primit la Berlin de către cancelarul Germaniei într-o întâlnire diplomatică de nivel înalt. Dacă pentru Ponta este un semn de recunoaştere internaţională, pentru Băsescu nu este cea mai fericită zi din an. Drept pentru care maşina de propagandă a lui Băsescu a generat două subiecte de presă, ambele foarte discutate de mass-media românească.
În primul rând este vorba de numirea noilor judecători de la Curtea Constituţională a României: Mona Pivniceru, Valer Dorneanu şi Daniel Morar, numiri care consolidează situaţia băsiştilor din CCR: scor 6-3 (printre judecătorii băsişti, alături de Augustin Zegrean am remarcat-o pe Iulia Moţoc, îmbrăcată cu o rochie cu 3 benzi reflectorizante).
Un al doilea moment gândit de propagandiştii băsişti a fost anunţul privind divorţul Elenei Udrea de Dorin Cocoş. Deşi divorţul s-a săvârşit prin 25 mai, el a fost anunţat doar luni, 10 iunie, exact la ora la care premierul Ponta a fost primit cu onoruri de către cancelarul german Angela Merkel…
În ultimul an maşina de propagandă băsistă a urmărtit constant două lucruri: 1.Toate evenimentele USL-ului au fost „bruiate” cu subiecte de presă menite să-i facă pe ziarişti să vorbească despre Băsescu şi regimul său în aspectele pozitive (dacă există aşa ceva) 2.Toate evenimentele legate strict de agenda publică a lui Traian Băsescu au fost lansate pe piaţa media în aşa fel încât să fie preluate imediat şi cu vizibilitate maximă de către mass-media (nunta fiicei Eba, prezenţa lui Băsescu la