Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declarațiile lui Băsescu despre un nou referendum au pus USL-ul pe jar. Ce spune Ponta

Publicat in Press Alert, miercuri 12 iunie 2013 ·

Conducerea USL s-a reunit în şedinţă, în această dimineaţă, la Senat, întâlnirea având loc ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, care aseară a anunţat că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral, informează Mediafax. Premierul Victor Ponta a catalogat drept “un nou scandal” anunţul preşedintelui Traian Băsescu privind declanşarea unui nou referendum, liderul USL adăugând: “Trebuie să mai şi muncim, scandaluri am avut în ultimii ani”. “Un nou scandal. Trebuie să mai şi muncim, că scandaluri am tot avut în ultimii ani. Ce vrea domnul preşedinte…e cetăţean, are dreptul, foarte bine. Noi vom îndemna cetăţenii să vină la referendum şi să voteze «Da», domnul Băsescu îşi va îndemna susţinătorii să vină să voteze «Nu». Tragem linie şi vedem dacă au fost mai multe răspunsuri de «Da» decât de «Nu»”, a spus Ponta, la finalul întâlnirii liderilor USL care a avut loc miercuri dimineaţă la Senat. Liderul PSD a mai spus că este dreptul preşedintelui “să facă orice referendum doreşte”.

“Guvernul guvernează, nu dă din gură la televizor ce ar vrea şi ce nu ar vrea. Facem referendumuri câte vrea preşedintele, dar avem mult mai multe lucruri importante de făcut. Românii nu vor un nou scandal, iar domnul Băsescu nu o să reuşească să mă atragă într-un nou scandal”, a adăugat Victor Ponta. La şedinţă, care a avut loc în biroul preşedintelui PNL, au participat Victor Ponta, Crin Antonescu, vicepremierul Liviu Dragnea, precum şi senatorii jurişti ai PSD şi PNL, Ioan Chelaru, respectiv Tudor Chiuariu.

Conducerea USL s-a reunit în şedinţă, în această dimineaţă, la Senat, întâlnirea având loc ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu, care aseară a anunţat că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral, informează Mediafax. Premierul Victor Ponta a catalogat drept “un nou scandal

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum o ora
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Hunter Biden a fost găsit vinovat de posesie ilegală a unei arme de foc

HotNews acum 50 minute
Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marți de o instanță penală federală de deținere ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, a anunțat presa americană. Hunter Biden si sotia

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 22 minute
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 37 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 2 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum 2 ore
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum o ora
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°