Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă de investiţii din lume în primul trimestru

Publicat in Capital, miercuri 12 iunie 2013 ·

JPMorgan Chase şi-a păstrat poziţia de cea mai mare bancă de investiţii din lume în primul trimestru al acestui an, în condiţiile în care a realizat venituri de 6,9 miliarde de dolari, arată un studiu publicat miercuri de firma de cercetare Coalition.

Pe locul al doilea se află, la egalitate, patru bănci de investiţii, Bank of America Merrill Lynch, Citigroup, Deutsche Bank şi Goldman Sachs, urmate de Barclays, Credit Suisse şi Morgan Stanley.

Analiştii urmăresc cu atenţie acest clasament în condiţiile în care băncile din întreaga lume îşi restructurează operaţiunile pentru a reduce costurile şi a îmbunătăţi profitabilitatea.

Coalition a precizat că în primele trei luni ale acestui an JPMorgan a realizat venituri de 4,3 miliarde de dolari în sectorul FICC (venituri fixe, tranzacţii valutare şi tranzacţiile cu materii prime), la această categorie fiind urmată de Citi şi Deutsche Bank. În schimb, Goldman Sachs s-a clasat pe primul loc la categoria equities, urmată de JPMorgan şi UBS, cu venituri de 1,4 miliarde de dolari. În sfârşit, Goldman Sachs şi Bank of America s-au clasat pe primul loc la veniturile din consultanţă cu 1,4 miliarde de dolari.

Pe regiuni, primele cinci bănci americane au înregistrat venituri mai mici cu 7% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. În schimb, primele patru mari bănci de investiţii din Europa (Deutsche Bank, Barclays, UBS şi Credit Suisse) au raportat venituri stabile în primul trimestru în condiţiile în care reducerea costurilor le-a permis să ţină pasul cu rivalii americani.

JPMorgan a fost şi în 2012 cea mai mare bancă de investiţii cu venituri de 24,1 miliarde de dolari, dintr-un total de 159 miliarde de dolari realizat pe cele mai mari 10 bănci din lume pe care le-a analizat Coalition.

Ultimii cinci ani au fost o pe

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 7 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 9 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 11 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 7 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 12 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 5 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°