Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu despre salariul directorului CFR Marfă: Eu consider că salariul de 9.000 de euro este corect

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 iunie 2013 ·

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, susţine că salariul directorului de la CFR Marfă, de aproximativ 9.000 de euro, este unul corect şi că trebuie să se termine cu "populismele astea", motivând că dacă nu dai salarii bune, nu poţi obţine performanţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Relu Fenechiu a declarat, într-o conferinţă de presă, susţinută la Iaşi, că în trei luni, noul director general al CFR Marfă a reuşit să încheie contracte în valoare de 90 de milioane de lei, considerând că salariul acestuia, de aproximativ 9.000 de euro pe lună, este corect.

"E posibil ca salariul să fie foarte mare pentru un director şi mic pentru un alt director, de la aceeaşi instituţie. Depinde ce face acel om acolo. Nu vreau să vă dau exemplul de la CFR Infrastructură, pentru că actualul director abia săptămâna trecută şi-a negociat salariul. Însă directorul de la CFR Marfă, de când a venit, a reuşit să aducă contracte de 90 milioane de lei, în trei luni. Pentru un astfel de om, comparându-l cu cel de dinainte, care în decurs de patru ani nu a reuşit să aducă măcar un contract pentru CFR, eu consider că salariul de 9.000 de euro este corect", a afirmat Relu Fenechiu.

Ministrul Transporturilor a precizat că "degeaba" se umblă cu "populismele astea", în sensul de a le da acestor oameni "3.000 de lei pe lună, că un medic are doar 2.000".

"Suntem obligaţi să dăm salarii bune, altfel niciodată nu vom avea performanţă", a spus Fenechiu.

El a adăugat că salariul nu este o unitate despre care să spui că e mare sau mică.

"E nevoie de salarii mari pentru a aduce oameni competenţi. Chiar cred că la unităţile din autoritatea Ministerului Transporturilor, la ora actuală, cea mai mare parte sunt oameni competenţi. Important este să nu vină pe salarii de 8-9.000 de euro pe lună nişte politruci. Când mă refer la politruci, nu mă refer neapărat la oameni an

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins

News.ro acum 20 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 2 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 28 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°