Iniţiativa România Liberală protestează faţă de respingerea în Comisia de revizuire a Constituţiei a amendamentului prin care se definea, în Legea fundamentală, căsătoria ca relaţie dintre un bărbat şi o femeie, informează Mediafax.
"Iniţiativa România Liberală îşi exprimă protestul ferm faţă de modul în care Comisia de revizuire a Constituţiei a înţeles să respingă amendamentul menit să instituie protejarea familiei tradiţionale, definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, prin legea fundamentală (articolul 48). Rediscutarea şi respingerea acestui amendament, care se regăseşte printre propunerile depuse de Iniţiativa România Liberală la Forumul Constituţional, după ce a fost iniţial adoptat de Comisia de revizuire, constituie cea mai bună dovadă a modului oportunist şi politicianist în care preşedintele PNL şi al comisiei în cauză, dl. Crin Antonescu tratează revizuirea Legii Fundamentale. Viteza cu care dl. Antonescu a admis, la presiunile PSD şi ale premierului Ponta, rediscutarea amendamentului la articolul 48, arată că preşedintele PNL este dispus la orice compromis pentru a rămâne candidat USL la Preşedinţia României", se arată într-un comunicat al Iniţiativei România Liberală (IRL) remis, miercuri, agenţiei Mediafax.
Citeşte şi Amnesty, îngrijorată de amendamentul la Constituţie privind familia: Poate duce la discriminare
"Din păcate, obsesia domnului Antonescu pentru funcţia prezidenţială, compromisurile politicianiste pe care acesta le face pentru a-şi atinge scopurile personale afectează Partidul Naţional Liberal şi pe membrii PNL oneşti şi ataşaţi valorilor liberalismului clasic", se mai arată în comunicatul citat.
Membrii IRL îşi exprimă regretul faţă de eşecul foştilor lor colegi din PNL care au propus şi susţinut acest amendament în Comisia de revizuire a Constituţiei.
"Facem apel la foştii noştri colegi parlamentari