Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au dispus arestarea preventivă a patru persoane, printre care şi omul de afaceri Alin Simota, finanţator al clubului de forbal Jiul Petroşani. Gruparea este acuzată de infracţiuni grave legate de şantajarea unor oameni de afaceri hunedoreni, cămătărie şi acte de violenţă.
„Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă pentru 29 de zile cu privire la patru personae, iar pentru altă persoană, Bota Gheorghe, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă pe o durată de 30 de zile de la data prinderii sale”, a informat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al instanţei.
Pe lângă Alin Simota au mai fost arestaţi preventiv pe 29 de zile Moldovan Ioan Petru, Varodi Mihăiţă Mircea şi Muntean Florin Ioan. Gruparea este constituită din opt persoane şi era specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj asupra unor oameni de afaceri locali, cămătărie, înşelăciune şi a acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara.
Afaceri cu cuţitul pe masă
“Inculpaţii sunt acuzaţi în principal că au făcut parte alături de alte persoane dintr-o grupare specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj asupra unor oameni de afaceri locali, cămătărie, înşelăciune, care a acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs, iar competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aliun Simota a fost finanţator al clubului Jiul Petroşani încă din anul 1999. Echipa a jucat în prima ligă, dar problemele financiare ale finanţatorului au adus-o în pragul desfiinţării. "Jiul Petroşani a fost scoasă din campionatul ligii a treia, unde a activat în acest sezon din cauza faptului că Alin Simota nu a mai plătit arbitrajul. Astfel echipa n