După un an de la căderea cabinetelor Boc şi Ungureanu, se cuvin câteva concluzii: cele trei guvernări portocalii s-au închinat unui singur zeu, Zeus (de la Cotroceni). Aşa susţine mai toată presa. Până şi cele mai grele decizii au fost implementate prin cuvântul preşedintelui Băsescu, fără a izvorî din iniţiative guvernamentale ori din negocieri ale majorităţii parlamentare adiacente. Unele nici din programele electorale ori de guvernare.
Frica de critici, de eşecuri şi de alte soluţii decât cele susţinute de preşedinte i-a transformat pe miniştrii lui Boc şi Ungureanu în executanţi fideli: odată legile puse pe hârtie de consilierii prezidenţiali, guvernele nu aveau altă posibilitate decât angajarea răspunderii în Parlament. Şi asta nu o singură dată, ci de 17 ori. Procedura asumării de către Executiv a rolului de Legislativ demonstrează fără tăgadă inapetenţa pentru democraţie a regimului politic portocaliu, ceea ce a favorizat abuzurile de la cel mai înalt nivel şi până la baza sistemului.
PDL a pierdut pe mâna lui Zeus
Cine crede că începutul sfârşitului domniei portocalii l-a constituit ameninţarea cu demiterea în direct a şefului SMURD, dr. Raed Arafat, n-are decât. Ea însă poate fi cel mult scânteia care a declanşat vâlvătaia protestelor de stradă. Este destul să revedem pancartele cu sloganele de atunci ca să ne dăm seama că fondul chestiunii îl constituiau starea de fapt a democraţiei româneşti, încălcarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti.
Ca dovadă că adevărul de mai sus este încă bine păzit, din timp în timp mai apare câte un revoluţionar ratat să ne reamintească acuzaţia că protestatarii erau năimiţi de Voiculescu cu câte 50 de lei, pe geruri cumplite. Dar pe cei de la Iaşi, şi de la Cluj, şi de la Suceava… cine i-a plătit? Urmează să i se mai descopere şi tiparniţele de făcut bani? Ca la mineriade.
De rem
