Joi, 13 iunie 2013, începând cu ora 11.00, la sediul muzeului callatian, din cadrul Complexului Cultural “Callatis”, s-a desfășurat o nouă etapă a Proiectului “Să descoperim istoria Dobrogei”. Această etapă a constat în organizarea unei lecții deschise având ca temă “Înălțarea Domnului și Ziua Eoilor”. La activitate au fost prezenți: elevii Liceului Tehnologic “Ion Bănescu”, Colegiului Economic și Liceului Teoretic “Callatis”, însoțiți de profesorii: Livia Pop, Ibolya Negoiță și Silvia Cuseac.
În deschidere, dr. Tatiana Odobescu, managerul Complexului Cultural “Callatis”, a vorbit despre Cultul Eroilor în antichitatea greco-romană, dar și la români; despre acordarea respectului cuvenit și pomenirea, din generație în generație, a celor căzuți pe câmpul de luptă, pentru apărarea țării; despre cei care au făcut cinste acestui popor și, prin jertfa cărora, noi trăim astăzi liberi.
Semnificația zilei, în care se prăznuiește Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, a fost descrisă de dr. Sorin Marcel Colesniuc, șeful muzeului callatian. În discursul său, a început cu menționarea izvoarelor istorice scrise, care ne povestesc despre sărbătoarea Înălțării Domnului încă din secolul al IV-lea. În continuare, a prezentat obiceiurile și tradițiile românilor legate de această sărbătoare, după care a vorbit despre eroii și martirii care și-au pierdut viața în: Războiul de Independență, Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial, precum și despre eroii din timpul rezistenței anticomuniste și eroii uciși în Revoluția din Decembrie 1989.
La fialul activității, muzeograful Liliana Bădin le-a prezentat, liceenilor, exponatele din muzeu și le-a povestit istoria cetății Callatis.
Joi, 13 iunie 2013, începând cu ora 11.00, la sediul muzeului callatian, din cadrul Complexului Cultural “Callatis”, s-a desfășurat o nouă etapă a Proiectului “Să descoperim