Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Vighi, la 23 de ani de la atacul brutal al minerilor: “Mineriada a rămas latentă în structurile securiste şi de partid. Poate să răbufnească oricând”

Publicat in Adevarul, joi 13 iunie 2013 ·

Scriitorul şi profesorul Daniel Vighi, vicepreşedintele Societăţii Timişoara, şi-a reamintit de evenimente din urmă cu 23 de ani, când peste 10.000 de mineri au plecat la Bucureşti să “planteze” flori

În urmă cu 23 de ani, Bucureştiul a fost luat în primire de hoardele de mineri, manipulaţi şi ghidaţi de sistemul care a preluat puterea în 1990. Oamenii subteranelor au fost chemaţi de Ion Iliescu, pentru a curăţa Piaţa Universităţii de tinerii şi intelectualii care ar fi dorit ca România să scape definitiv de comunişti.

Cu o brutalitate care a şocat întreaga lume, minerii au reprimat manifestaţiile “golanilor”, cu preţul a cinci morţi, peste 300 de răniţi grav, devastarea sediilor partidelor istorice. La final, Ion Iliescu, le-a mulţumit minerilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă.

"Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru că aţi demonstrat şi în aceste zile. că sunteţi o forţa puternică, cu o înaltă disciplină civica, muncitorească, oameni de nădejde. şi la bine, dar mai ales la greu...", a spus Iliescu, în timp ce România urma să fie izolată foarte mulţi ani.

Nici după 23 de ani nu a fost traşi la răspundere vinovaţii pentru Mineriada din 13-15 iunie 1990.

“A fost o răbufnire a fostelor structuri de securitate şi de partid. O enervare şi o supărare care se resimte şi astăzi. Nici acum nu le plac libertăţile prea mari ale presei. Critica excesivă este un apanaj al lor. Mineriada a rămas latentă în ei. Din păcate poate să răbufnească oricând”, a declarat Daniel Vighi, unul din liderii Societăţii Timişoara.

Vighi a luat parte la naşterea fenomenului "Piaţa Revoluţiei", a participat la manifestările anticomuniste din Bucureşti, însă cea mai mare parte a timpului le-a petrecut la mitingurile organizate la Timişoara. Vighi a făcut parte din delegaţia care a dus la Bucureşti "Proclamaţia de la Timişoara"

"A f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 23 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 37 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum 2 ore
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 4 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°