Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul religios prinde viață la sate

Publicat in Ziarul de Roman, joi 13 iunie 2013 ·

Lipsa unei infrastructuri rutiere ține departe investitorii care doresc să facă amenajări turistice. Turismul religios aduce, în opinia unor primari, cele mai rapide beneficii.

Unul dintre punctele strategiei de dezvoltare durabilă a unei comune este dezvoltarea potențialului turistic local. Trăgând linie și adunând, administrațiile publice locale din jurul Romanului au cheltuit bani cu întocmirea strategiilor pentru perioada 2007 – 2013 fără ca obiectivele înscrise în aceste documente să aibă vreo finalitate în practică. Încurajarea și acordarea de facilități investițiilor menite să crească potențialul turistic al comunelor a rămas doar un vis al oricărui primar.

Turismul și drumurile cu gropi nu se intersectează

Lipsa peisajelor naturale, în unele cazuri, și a obiectivelor turistice constituie motive care țin departe turișții de satele din jurul Romanului. Acolo unde există un cadru natural propice, nu există infrastructură. “Nu putem vorbi de turism în comuna Ruginoasa. Ce să viziteze turistul? Gropile din comună? Noi abia gândim soluții de supraviețuire de la o lună la alta, este inutil să vorbim despre turism”, spune Nicu Chirilă, primarul comunei Ruginoasa.

În zonele unde există ochiuri de apă, se creează și posibilități pentru amenajări turistice. “Este adevărat că în strategia de dezvoltare pentru perioada 2007 – 2013 am avut în vedere realizarea unor amenajări turistice, în special în zona Crăiești, dar administrația se întinde numai cât îi permite bugetul. Am însoțit diverse delegații din Europa și chiar din America, care au venit în comună cu gândul să investească, dar totul a rămas la stadiul de bună intenție”, a spus Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Odată ce s-a dat “verde” la fondurile europene, administrațiile publice locale s-au gândit la o altă modalitate de promovare a comunelor, prin

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 20 minute
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum o ora
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Peste 300 de persoane au ajuns la SPITAL în Italia, într-o destinație preferată de turiști. Care a fost cauza îmbolnăvirii acestora

Gandul acum 30 minute
O epidemie de norovirus a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane, în orașul Torri del Benaco din nordul Italiei, situat pe lacul Garda, potrivit autorităților italiene. Peste 900 de cazuri au fost înregistrate în acest oraș, un loc de vacanță p

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum o ora
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 56 minute
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Graţiela Gavrilescu (PUSL), după consultările de la Palatul Victoria: Credem că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Graţiela Gavrilescu, afirmă, luni, după consultările de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca

Locuitorii din 16 localităţi din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august / Măsura a fost impusă de furnizorul judeţean de apă din cauza secetei

News.ro acum 3 ore
Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei. Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârl

Grecul Remos vine în România și cântă cu 100 de instrumentiști pe malul mării

Cancan acum 3 ore
Cel mai in voga artist grec, Antonis Remos va avea un concert inedit in Romania, in cadrul festivalului Fusion Music Fest care ca avea loc intre 16-18 august pe plaja Reyna din Constanta. Cantaretul grec care are zeci de milioane de fani in toata lu

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/38°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

20°/31°
mar.

17°/25°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

21°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°