Fotbalul dar şi alte cîteva zone de salarii enorme ca tenisul, baschetul şi fotbalul american nu au dat nici un semn de simpatie şi cumpătare în faţa suferinţei colective a oamenilor de rînd.
Mesjaul la modă e cunoscut: bancherii sînt nişte hoţi, băncile sînt nişte fabrici de escrocat oameni cinstiţi iar omul de rînd plăteşte pentru tot. Ciudat, toată zarva creată a în jurul bogăţiei şi a megaînşelăciunilor a trecut cu mare atenţie pe lîngă un anume fel de bogătaşi şi peste un
anume loc plin de bani: fotbaliştii şi fotbalul. Cu atît mai ciudat cu cît fotbalul dar şi alte cîteva zone de salarii enorme ca tenisul, baschetul şi
fotbalul american nu au dat nici un semn de simpatie şi cumpătare în faţa suferinţei colective a oamenilor de rînd. Salariile au rămas aceleaşi sau au crescut, contractele publicitare au ieşit din tabele iar tranzacţiile de la marile competiţii mondiale au rămas la fel de bune producătoare de contracte dubioase. Statistici americane spun că în sport şi în industria muzicii pop 1% din salariaţi cîștigă aproape 60% din veniturile cumulate ale fotbalului şi industriei pop. Cu toate astea, dinspre publicul larg nu s-a auzit nici o şoaptă, nici un strigăt de indignare, nici o cerere de
intervenţie justiţiară a statului. Lumea vrea să se distreze, lumea crede în idoli iar idolii sînt fiinţe extrafiscale. Ceea ce lasă mai departe agenţii jucătorilor să încaseze comisioane de milioane de euro pentru un simplu transfer. Liberi rămîn şi iluştrii membri ai marilor consilii olimpice şi euro sau mondo-fotbalistice care fac trafic de influenţă şi pun deoparte alte milioane. Regimul taxelor rămîne vag sau neschimbat în cazul jucătorilor de fotbal. Iar jucător de fotbal înseamnă aici o majoritate bogată care nu mai conţine doar lista supervedetelor ci începe de la liga a doua sau chiar a treia. Într-un fotbal bogat cum e fotbalul englez,
