În mai multe lucrări (Civilizaţie modernă şi naţiune, Formele fără fond, un brand românesc, Geneza modernă a ideii naţionale) am abordat contribuţia lui M. Eminescu la elaborarea modelului teoretic de edificare a civilizaţiei moderne în context naţional.

În preajma datei comemorării sale, prezint câteva dintre meditaţiile lui despre civilizaţia modernă şi efectele modernizării. Eminescu manifestă un interes constant pentru cunoaşterea evoluţiei civilizaţiilor, pentru studiul raporturilor dintre civilizaţii precum şi al afirmării acestora în cadrul naţional. În viziunea lui Eminescu, nu există o civilizaţie generală, abstractă, ci fiecare popor construieşte un tip specific de civilizaţie. A fi modern înseamnă pentru Eminescu recunoaşterea opţiunii fiecărui stat naţional de a avea o civilizaţie proprie, fiindcă adevărata civilizaţie este cea care are rădăcini adânci în solul naţional, idee care nu poate conduce la aprecierea gândirii eminesciene ca tradiţională sau chiar reacţionară (cum au procedat, printre alţii, Ibrăileanu şi E. Lovinescu). Poziţia poetului faţă de căile modernizării României exprima concepţia sa organicistă despre dezvoltarea societăţii în consens cu specificul istoric naţional al poporului român. Ca argument, aduce exemple din istoria noastră văzută prin ceea ce are peren, viabil şi generator de modernitate. Dezvoltarea modernă a ţării este concepută de Eminescu ca fiind determinată de factori şi condiţii specifice naţiunii române. Eminescu nu se impotrivea modernizării statului nostru, dar manifesta o exigenţă deosebită faţă de excesele şi deformările ce apăreau ca efecte ale aplicării unor modalităţi inadecvate p a rticularităţilor evoluţiei ţării noastre în timpul său. În toată publicistica sa se poate uşor observa accentul poetului pe reliefarea spiritului modern autentic, aşa cum fiinţa el în ţări cu tradiţie în dezvoltarea