Rupert Murdoch, fondatorul şi preşedintele grupului media News Corporation, a intentat acţiune de divorţ de soţia sa, Wendi Deng, relatează CNBC.
Rupert Murdoch, în vârstă de 82 de ani, s-a căsătorit cu Wendi Deng, o femeie de afaceri de origine chineză în vârstă de 44 de ani, în 1999, la trei săptămâni după ce divorţase de a doua soţie, Anna.
Purtătorul de cuvânt al News Corporation - al doilea grup media, ca mărime, din lume - a confirmat acţiunea de divorţ.
Potrivit site-ului ziarului The Huffington Post, acţiunea de divorţ a fost intentată de Murdoch la instanţa supremă din statul american New York.
În cursul divorţului din 1999, partajul a fost în valoare de 1,7 miliarde de dolari (1,27 miliarde de euro). Averea lui Rupert Murdoch este estimată la 11,2 miliarde de dolari (8,4 miliarde de euro), conform clasamentului realizat de Forbes. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »