Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste bună pentru jurnaliştii greci. Autorităţile vor redeschide televiziunea şi radioul public

Publicat in Romania Libera, vineri 14 iunie 2013 ·

Premierul Greciei, Antonis Samaras, a propus vineri redeschiderea parţială a radio-televiziunii publice, după o serie de proteste şi pe fondul criticilor europene, potrivit Mediafax.

"O comisie care să beneficieze de sprijinul larg al partidelor politice poate fi creată în scopul mobilizării unui număr mic de angajaţi care să reia imediat difuzarea programelor informative", a declarat Samaras, conform AFP.

Guvernul grec a închis brusc, marţi, radio-televiziunea publică - ERT, stârnind o serie de proteste.

Miercuri, Guvernul de la Atena anunţa că există un proiect de lege pentru reorganizarea audiovizualului public din Grecia, proiectul vizând radioul, Internetul şi televiziunea.

Surse citate de presa elenă şi de cea occidentală au anunţat vineri că un grup de lucru din zona euro a acceptat acordarea unei noi tranşe din ajutorul financiar destinat Greciei, măsura fiind facilitată de hotărârea Guvernului grec de închidere şi restructurare a radio-televiziunii publice ERT.

Preşedintele Uniunii Europene de Radio-Televiziune (UER), Jean-Paul Philippot, venit special la Atena, a cerut vineri Guvernului elen să revină asupra deciziei de închidere a posturilor publice de radio şi televiziune. Celelalte două partide din coaliţia guvernamentală - Pasok (socialişti) şi Dimar (Stânga Democratică) - au exprimat deschis dezacordul faţă de închiderea ERT, pledând pentru restructurarea audiovizualului public.

Premierul Greciei, Antonis Samaras, a propus vineri redeschiderea parţială a radio-televiziunii publice, după o serie de proteste şi pe fondul criticilor europene, potrivit Mediafax.

"O comisie care să beneficieze de sprijinul larg al partidelor politice poate fi creată în scopul mobilizării unui număr mic de angajaţi care să reia imediat difuzarea programelor informative", a declarat Samaras, conform AFP.

Guvernul grec a închi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum 41 minute
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 50 minute
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vladimir Putin în Uzbekistan, a treia sa deplasare externă de la realegere

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la a treia deplasare externă de la realegerea sa în martie, a sosit duminică în Uzbekistan şi s-a întâlnit cu omologul său Shavkat Mirziyoyev înainte de începerea discuţiilor oficiale, relatează Reuters. Agenţi

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 8 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 13 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 9 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 8 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 4 ore
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°